Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat sâmbătă, la Iaşi, că a făcut solicitat Uniunii Europeană zece milioane de doze de vaccin pentru COVID-19, în momentul în care va fi disponibil.
“Am făcut o solicitare de 10 milioane. Am vrut să asigurăm măcar pentru 50% din populaţie. Să vedem cât vom primi de la nivelul Uniunii Europene din această cantitate cerută”, a declarat ministrul Sănătăţii în cadrul unei conferinţe de presă.
El a precizat că în primul rând vor fi vaccinaţi cei care fac parte din categoriile cele mai expuse.
“Acei lucrători care sunt personal medical, cei cu vârste extreme (copii şi bătrâni – n.r), cei care au comorbidităţi trebuie să beneficieze de acest vaccin”, a spus Nelu Tătaru.
Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala