O alertă de urs a fost emisă, în noaptea de miercuri spre joi, pentru municipiul Miercurea-Ciuc, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, precizând că animalul a intrat în curtea casei sale.

“Noaptea trecută, a fost semnalată prezenţa unui urs în municipiul Miercurea-Ciuc. S-a transmis mesaj de avertizare RO-ALERT”, a informat, joi dimineaţă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita.

Preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, a scris pe pagina de Facebook că ursul a intrat din nou în curtea sa, susţinând că România este “corigentă” la rezolvarea conflictelor dintre urşi şi om.
 


“Azi noapte, ursul a revenit! A intrat în curtea noastră şi a ‘verificat’ dacă careva dintre uşi este deschisă! Nu este acceptabil! România este CORIGENTĂ la rezolvarea conflictelor dintre urşi şi om, conform legislaţiei şi tratatelor Europene! Treziţi-vă la Bucureşti!”, a scris Borboly Csaba. AGERPRES

Articolul precedentSENATORUL AUR IONUŢ NEAGU SOLICITĂ PARTIDELOR ROMÂNEŞTI SĂ NU DEA CURS PROPUNERII PRIMARULUI MUNICIPIULUI SFÂNTU GHEORGHE, ANTAL ARPAD (UDMR), PRIVIND ÎNFIINŢAREA UNUI CONSILIU CONSULTATIV
Articolul următorCRISTIAN DIACONESCU ANUNȚĂ CANDIDATURA LA PREȘEDINȚIA ROMÂNIEI