Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că va candida la alegerile prezidenţiale pentru a “spune lucrurilor pe nume” şi pentru a arăta care sunt problemele reale ale României, atât pentru români, cât şi pentru maghiari.

Reprezentanţii UDMR au depus, miercuri, la Biroul Electoral Central, lista cu peste 270.000 de semnături pentru alegerile parlamentare şi prezidenţiale, respectiv lista pentru diaspora, liderul formaţiunii, Kelemen Hunor, fiind candidat pentru a patra oară la funcţia de preşedinte al României.

“Eu, la alegerile prezidenţiale, a patra oară depun semnăturile şi candidatura. Să nu credeţi că sunt un jucător la Loto care vine de fiecare dată şi crede că la un moment dat totuşi va avea noroc. Nu, aici nu e vorba despre un câştig personal, eu candidez pentru a spune lucrurilor pe nume şi pentru a arăta care sunt problemele reale ale României astăzi şi pentru români şi pentru maghiari şi pentru celelalte etnii. Nu contează aici etnia, fiindcă problemele sunt valabile pentru fiecare dintre noi. Vreau să arăt de ce sunt oamenii furioşi, de ce sunt nemulţumiţi de stat, de ce are Iohannis dreptate când vorbeşte despre statul eşuat şi care sunt soluţiile pentru a rezolva această problemă enormă care înseamnă lipsă de speranţă, lipsă de încredere şi bineînţeles problemele demografice cu care ne confruntăm, de ce se simt striviţi de stat. (…) Veţi avea libertatea în primul tur să alegeţi soluţia cea mai bună, nu trebuie să alegeţi între două rele şi să alegeţi răul mai mic. (…) Sunt convins că vom avea şi o echipă puternică în Senat şi în Camera Deputaţilor după 1 decembrie”, a declarat Kelemen Hunor.

El a explicat că statul este eşuat pentru că nu are capacitatea de a-i apăra pe cetăţeni şi “există enorm de multe abuzuri din partea instituţiilor şi din partea birocraţiei”. “Da, a avut dreptate. Cel puţin o singură dată a avut Iohannis dreptate când a spus “da, stat eşuat”, a adăugat Kelemen Hunor.

Referitor la eventualitatea participării la o viitoare guvernare, el a arătat că aşteaptă votul cetăţenilor, adăugând că “foarte multe combinaţii nu vor fi posibile – trei – patru maxim”.

“Nu ştiu care e strategia fiecăruia. Am văzut şi eu, am rămas şi eu perplex de câteva ori în aceste zile, dar asta nu contează. Eu am strategia mea, avem strategia noastră şi eu vreau să mă adresez tuturor cetăţenilor care aşteaptă vocea raţiunii şi vor să voteze bunul simţ”, a adăugat liderul UDMR.

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentLÁSZLÓ BORBÉLY: PÂNĂ LA SFÂRŞITUL ANULUI 2025 ROMÂNIA VA AVEA APROXIMATIV 2.000 DE EXPERŢI ÎN DEZVOLTARE DURABILĂ ŞI UN CENTRU DE EXCELENŢĂ
Articolul următorKELEMEN HUNOR CRITICĂ PROPUNERILE LUI CIOLACU: “PENTRU ROMÂNIA AR FI O CATASTROFĂ SĂ INTRODUCI ACUM O ALTĂ METODĂ DE IMPOZITARE – IMPOZITUL PROGRESIV”