Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri, seara, la Miercurea-Ciuc, în discursul de lansare a campaniei electorale a Uniunii pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare, că România trebuie să aibă o politică externă cu mai multe iniţiative, întrucât are nevoie de parteneriate strategice puternice pentru a-şi reprezenta interesele în regiune.

“România trebuie să aibă o politică externă cu mai multe iniţiative (…), pentru că a trecut vremea politicii externe în care ne furişăm, a trecut vremea politicii externe când încercăm să ne furişăm în spatele curţilor fără să fim observaţi. România trebuie să-şi asume un rol important şi de iniţiativă în regiune, în Balcanii de Vest, pentru că scopul nostru este ca ţările din Balcanii de Vest să adere la structurile europene. Acesta este interesul României, acesta este interesul Bulgariei, acesta este interesul Ungariei, Austriei, Croaţiei, Sloveniei şi acesta este şi interesul ţărilor din Balcanii de Vest. România trebuie să joace un rol de iniţiator în Europa Centrală. Da, avem nevoie de parteneriate strategice puternice cu toate ţările învecinate, începând cu Bulgaria şi până în Ungaria, dar nu doar cu ţările învecinate, ci şi cu Slovenia, cu Polonia, cu Austria, pentru că împreună ne va fi mai uşor să lucrăm pentru interesele noastre, să reprezentăm interesele noastre, ale regiunii. Pentru că, da, depindem unii de ceilalţi, depindem unii de ceilalţi în 2024 şi asta aşa va rămâne şi în anii care urmează. Şi da, România trebuie să-şi asume un rol activ aici, la periferie, la periferia Uniunii Europene şi la periferia NATO şi trebuie să joace un rol puternic de iniţiator pe această axă Nord-Sud-Est”, a declarat Kelemen Hunor, potrivit traducerii oficiale.

Liderul Uniunii a punctat faptul că ceea ce face România, la periferia NATO şi UE, este nu doar să se protejeze pe sine, ci să protejeze şi ţările din vestul Europei.

“Ceea ce facem noi astăzi şi ceea ce facem noi astăzi aici la periferie nu este doar despre noi şi trebuie să spunem cu voce tare, să nu ne temem, pentru că noi aici la periferie nu ne protejăm, nu ne apărăm doar pe noi înşine, riscând foarte multe, ci îi protejăm şi pe cei care sunt la vest de noi. (…) Este pur şi simplu geografie. Motiv pentru care cerem stimă pentru noi înşine, pentru maghiarii din Transilvania şi pentru România, de aceea cerem ca fiecare cetăţean să fie tratat la pas de egalitate. Nu avem nevoie de aroganţă, pentru că este inacceptabil pentru noi”, a spus Kelemen.

În context, acesta s-a referit la faptul că de 12 ani România a îndeplinit criteriile de aderare la Schengen şi nu există nicio explicaţie logică pentru care nu este primită în spaţiul de liberă circulaţie, motiv pentru care ar trebui să ceară tratament egal.

Kelemen a mulţumit Ungariei, care “ne sprijină cel mai mult în ceea ce priveşte aderarea României la spaţiul Schengen”.

Preşedintele UDMR s-a referit şi la războiul din Ucraina şi a subliniat faptul că este în interesul strategic al României ca Ucraina să fie ţară independentă.

“Este interesul nostru strategic ca Ucraina să fie ţară independentă şi suverană. Pentru asta, în primul rând, avem nevoie de pace. Tocmai astăzi am citit în Financial Times un articol lung despre faptul că, prin medierea Qatarului, au început negocierile între Ucraina şi Moscova. Ucrainenii trebuie să spună ce fel de pace vor, dar interesul nostru este ca acest război să se termine cât mai repede. Este interesul nostru al României, al Ungariei, al Slovaciei şi al Poloniei. Noi avem interesul ca între noi şi Rusia să existe un stat tampon. Este un realism politic. Pentru că fiecare stat, fiecare ţară are nevoie de o anumită profunzime strategică. Şi atunci când oferim ajutorul Ucrainei, acest gând trebuie să ne îndrume”, a arătat Kelemen, conform traducerii oficiale.

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentALEGERILE CARE SCHIMBĂ SOARTA LUMII: DONALD TRUMP VS. KAMALA HARRIS. 5 NOIEMBRIE, ORA 24.00, EDIȚIE-MARATORN, CU ANA MARIA PĂCURARU
Articolul următorSILVIU PRIGOANĂ VINE LA REALITATEA PLUS, DUPĂ MAI BINE DE 10 ANI! DEZVĂLUIRI BOMBĂ: CE ARESTĂRI SE PREGĂTESC ÎN LABORATOARELE SECRETE – CULISELE STATULUI PARALEL