Premierul Ilie Bolojan a transmis marți un mesaj de compasiune familiilor care au avut victime în urma furtunii și inundațiilor înregistrate în județul Suceava și i-a asigurat pe cetățenii din județele Suceava și Neamț, afectați de viituri, de întreg sprijinul Guvernului.
”Se cuvine să transmit un mesaj de compasiune pentru familiile care au avut victime în județul Suceava în furtuna ce a avut loc și în inundațiile produse ca efect al acestei furtuni. Și, de asemenea, să îi asigur pe toți cetățenii care sunt afectați de viituri în cele două județe – Neamț și Suceava – de sprijinul Guvernului României. Din prima clipă de când a apărut acest fenomen meteo și până astăzi și în continuare, echipele ISU, toate forțele pe care le avem disponibile în zona Moldovei, Ministerul de Interne, împreună cu serviciile județene, cu autoritățile locale, intervin”, a afirmat Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.
El a adăugat că, în prezent, se efectuează verificarea zonei și curățarea căilor de comunicații.
”În zilele următoare, după ce vor fi făcute evaluările acestor pagube, așa cum am făcut și în alte dăți, vom asigura sprijinul financiar necesar, atât pentru refacerea infrastructurii, dar și pentru cei care au avut case afectate sau au avut de suferit. În aceste ore, domnul Raed Arafat este în drum spre cele două județe, pentru a verifica la fața locului intervenția colegilor noștri și a acorda tot sprijinul necesar pentru ca efectele acestor inundații să fie diminuate cât mai repede posibil”, a precizat Ilie Bolojan.
Peste 470 de gospodării din județele Neamț și Suceava au fost afectate în ultima perioadă de inundațiile produse în zonă, 205 persoane fiind salvate din locuințele afectate de viituri, a anunțat, luni, IGSU. În orașul Broșteni – localitatea Neagra (Suceava), trei persoane (un bărbat și două femei) au fost surprinse de viitură, fiind extrase și declarate decedate. De asemenea, 205 persoane au fost salvate din locuințele afectate de viituri, 120 pe cale aeriană și 85 pe cale terestră.










