Magistrații s-au întâlnit astăzi, la Palatul Cotroceni, cu președintele Nicușor Dan și cu reprezentanții partidelor din Coaliție ca să negocieze austeritatea propusă de Guvernul Bolojan. Surse au declarat pentru Realitatea Plus, că discuțiile nu au ajuns la niciun consens.
Întâlnirea de astăzi de la Palatul Cotroceni a fost, mai mult, o tatonare, decât negocieri concrete pe pensiile judecătorilor. Coaliția de guvernare a propus un cuantum de 70% din salariul net, cu perioada de tranziție de 17 ani. În schimb, magistrații vor un cuantum 65% din BRUT, adică aproape cât netul. Iar aici a avut loc blocajul.
A fost o prima negociere, dar mai mult o tatonare. Magistrații au invocat ca argument restricțiile pe care le au, Coaliția le-a spus că și parlamentarii au restricții la fel ca ei, dar nu le-au invocat atunci când au rămas fără pensii speciale. Roxana Momeu, secretar de stat în Ministerul Justiției, care a participat la negocieri în locul ministrului Radu Marinescu, a declarat, pentru Realitatea Plus, că au avut loc discuții constructive, aplicate, tehnice. În acest context a fost consolidat dialogul între puterile statului. „Ministerul Justiției salută pe această cale deschiderea spre dialog a tuturor participanților și totodată implicarea în acest dialog a celui mai înalt nivel instituțional”, a declarat secretarul de stat de la Justiție.
Grindeanu: „Soarta pensiilor speciale nu depinde doar de Coaliție, ci și de beneficiari”
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că finalizarea proiectului privind pensiile speciale nu este exclusiv responsabilitatea coaliției de guvernare, ci depinde și de “cei asupra cărora se aplică” – o referire clară la magistrați și la celelalte categorii vizate. Acesta a subliniat că presiunea timpului este critică, având în vedere termenul limită de 28 noiembrie prevăzut în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Grindeanu a explicat că CSM (Consiliul Superior al Magistraturii) are la dispoziție 30 de zile pentru a emite un aviz la un eventual proiect de lege, termen care ar putea duce la depășirea datei impuse de PNRR. El a criticat, implicit, întârzierile anterioare, menționând că proiectul ar fi trebuit finalizat mai devreme pentru a evita presiunea actuală asupra instituțiilor implicate.










