Partidele din coaliţia de guvernare nu au ajuns la un consens asupra măsurilor de relansare economică. Zilele acestea, grupurile de lucru vor continua negocierile, în condiţiile în care toate formaţiunile au propuneri care trebuie armonizate.

În plus, coaliţia trebuie să cadă de acord în privinţa modalităţii de adoptare a pachetului de măsuri, adică împreună sau separat de cel al reformei administraţiei publice.

Există însă şi o certitudine. Ambele vor fi promovate în parlament prin angajarea răspunderii guvernului, fiind esenţiale în construcţia bugetară pentru acest an.

Dacă până ieri, partidele din coaliție au agreat ca cel de-al treilea pachet pe care Guvernul Bolojan vrea să și-angajeze răspunderea în parlament să conțină, alături de reforma administrației publice, și măsuri de relansare economică, ieri, liberalii și cei de la USR au venit cu ideea separării celor două proiecte, potrivit unor surse politice, deși acest pachet al relansării economice este considerat deopotrivă unul esențial pentru dezvoltarea economiei naționale.

Mai mult, liberalii au în vedere două obiective strategice și anume, echilibrarea balanței comerciale, prin măsuri care să crească exporturile de produse românești, dar și să facă economia națională mult mai competitivă.

Ideea separării celor două proiecte a fost respinsă categoric de social-democratul Sorin Grindeanu, dar și de liderul UDMR, Kelemen Hunor, care au susținut că România are nevoie de măsuri de relansare economică, mai ales după atâtea luni în care se vorbește doar despre tăieri, restructurări, taxări și creșteri de impozite.

Măsurile au fost prezentate – spunea Sorin Grindeanu – la începutul lunii septembrie și toate partidele au fost invitate să vină cu propuneri, iar reducerile de deficit se fac prin creșteri economice, a mai spus acesta.

Tot ieri s-a discutat și despre viitorul proiect bugetar pentru acest an.

De altfel, ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, urmează să meargă miercuri la Comisia Europeană și să discute pe marginea acestui buget care are în vedere o țintă de deficit de 6,2% din PIB pentru acest an.

Despre perspectivele bugetare şi situaţia economică a României vor discuta, în această dimineaţă, premierul şi ministrul finanţelor, la întâlnirea cu reprezentanţii agenţiei de rating Fitch.

Articolul precedentReprezentanți ai agenției de rating Fitch, primiți de premierul Bolojan
Articolul următorProteste în Ținutul Secuiesc din cauza măsurilor lui Bolojan: locuitorii cer reducerea taxelor locale la minimul legal