Urmează o săptămână critică pentru reforma din administrația publică, în condițiile în care Guvernul se pregătește să adopte ordonanța de urgență care prevede tăieri de venituri și concedieri masive. Măsurile au stârnit revoltă în domenii-cheie, iar sindicatele anunță declanșarea unei greve fără precedent, cu impact direct asupra serviciilor publice esențiale.
Proiectul este contestat chiar din interiorul cabinetului: ministrul Agriculturii a refuzat să avizeze ordonanța și a retrimis documentul, solicitând exceptarea ministerului său, în timp ce ministrul Sănătății se opune ferm reducerilor și anunță că nu va semna actul normativ, potrivit Realitatea Plus.
Între timp, angajații din sănătate amenință cu blocarea spitalelor, iar cei din educație și administrație se pregătesc să intre în grevă, amplificând presiunea asupra Guvernului într-un moment de maximă tensiune socială.
Și Curtea Constituţională are programată săptămâna viitoare o nouă şedinţă în care pe agendă se află sesizarea privind pensiile magistraţilor. Oficiali ai CCR au apreciat că la termenul stabilit pentru 18 februarie s-ar putea ajunge la o decizie.













