Peste 90% dintre cetăţenii europeni sunt îngrijoraţi de creşterea costului vieţii, a declarat marţi, la Deva, parlamentarul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE) – citând sondajele Eurobarometru din 2023, el apreciind că acest aspect va reprezenta una dintre temele campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare din acest an.
“Criza costului vieţii este provocată de scumpirea preţului combustibililor, de criza energetică, de inflaţie, de această tranziţie verde accelerată care devine insuportabilă pentru majoritatea cetăţenilor. (…) Dintre toate zonele globului, UE este supusă celei mai grave presiuni din cauza războaielor din Ucraina şi Israel, pentru că noi suntem la confluenţa celor două surse de instabilitate”, a spus Winkler, într-o conferinţă de presă.
Potrivit acestuia, a doua mare temă a campaniei pentru europarlamentare va fi migraţia, un subiect rămas constant în atenţia opiniei publice din anul 2015. Deputatul european a atras atenţia că subiectul migraţiei este exploatat de forţele de extremă dreapta, dar şi de anumite state. “De exemplu, Austria se opune aderării României şi Bulgariei în Schengen invocând migraţia ilegală în UE”, a precizat europarlamentarul UDMR.
A treia mare temă va fi cea legată de nevoia unui nou contract social pentru Europa, care înseamnă o nouă înţelegere între cetăţeni şi politicieni. “UE a avut o anumită direcţie care a fost imprimată de fondatorii ei, însă în ultimii 5 ani ne-am îndepărtat foarte mult de la aceasta”, a spus Winkler.
În opinia eurodeputatului UDMR, ar fi momentul ca UE să revină la valorile părinţilor fondatori şi să facă politici pentru oameni, şi nu pentru ideologii. El a explicat că sub presiunea Pactului verde s-au luat numeroase decizii ideologice care nu au ţinut cont de nevoile oamenilor, de costurile pe care aceştia vor fi obligaţi să le plătească şi de capacitatea lor de adaptare.
În cadrul conferinţei de presă, Iuliu Winkler a confirmat că şi-a depus candidatura în competiţia internă din UDMR pentru a fi inclus pe lista candidaţilor Uniunii în alegerile pentru Parlamentul European.
“Până la decizia privind componenţa listei UDMR pentru Parlamentul European mai sunt câteva săptămâni bune. Mi-am prezentat în Consiliul Reprezentanţilor Unionali dorinţa de a candida. Cred că am strâns o oarecare experienţă şi o oarecare credibilitate acolo, în Parlamentul European. Vreau să pun această experienţă în slujba comunităţii mele, în continuare. UDMR va decide, după cum va decide şi despre conţinutul campaniei electrorale”, a mai afirmat europarlamentarul Iuliu Winkler.
Sursa: Realitatea Din UDMR