Circa 800 de membri ai UDMR, candidaţi în alegerile locale şi parlamentare din zece judeţe, s-au reunit joi seară în Teatrul de Vară din Cetatea Oradea la evenimentul de campanie electorală organizat de UDMR, în prezenţa preşedintelui Kelemen Hunor, a ministrului ungar al Construcţiilor şi Transporturilor, Lázár János şi a altor invitaţi.
“Avem candidaţi care au răspunsuri bune, pragmatice şi aplicabile pentru comunităţile locale şi cerem sprijinul cetăţenilor pentru a continua ceea ce am început: construcţii şi, bineînţeles, dezvoltarea comunităţilor locale, pe de o parte. Pe de altă parte, cerem votul şi sprijinul cetăţenilor pentru a trimite reprezentanţi în Parlamentul European, fiindcă şi în Uniunea Europeană, vocea noastră trebuie să fie auzită şi acest lucru este posibil doar dacă ai reprezentanţi în PE. Şi din acest punct de vedere, din 2007 încoace am dovedit că putem să susţinem cauza României, dar şi cauza comunităţii maghiare din România. Şi acest lucru este iarăşi important, pentru că atât deciziile la nivelul autorităţilor locale, cât şi deciziile Parlamentului European influenţează şi vor influenţa viaţa noastră şi viitorul nostru”, a declarat, pentru AGERPRES, liderul UDMR, Kelemen Hunor.
Programul evenimentului a început non-formal, în jurul orei 18,00, cu scurte interviuri luate, pe “covorul roşu”, de către preşedintele executiv al UDMR Bihor, deputatul Szabo Odon, unor reprezentanţi ai vieţii politice maghiare.Printre ei, lidera organizaţiei de femei din UDMR, deputata Biro Rozalia, care a declarat, pentru AGERPRES, că în această campanie electorală s-au implicat 19 candidate pentru funcţia de primar şi peste 460 de candidate pentru poziţia de consilier local şi judeţean.
“Toate doamnele care sunt pe locuri eligibile îşi construiesc această candidatură pe foarte mulţi ani de activitate în comunitate, de edificare a comunităţii maghiare la diferite niveluri. Nu mergem cu un cec alb către electorat, spunând “Daţi-ne votul de încredere şi o să vă arătăm ce putem să facem”. Noi avem candidaţi care au făcut foarte mult, au rezultate concrete, iar comunitatea ştie şi recunoaşte aceste lucruri. Credem că aceasta este cheia succesului”, a spus Biro Rozalia, care candidează pentru funcţia de primar al municipiului Oradea.
Senatorul Cseke Attila, fost ministru al Dezvoltării, candidat pentru funcţia de preşedinte al CJ Bihor, a menţionat că scopul acestei întâlniri cu candidaţii din centrul Transilvaniei şi vestul ţării, de la Maramureş până la Caraş-Severin, este de a întări ideea necesităţii de participare la vot atât la alegerile locale, cât şi la europarlamentare.
“Atât timp cât UDMR a fost la guvernare, a fost un partener corect şi loial, care a implementat noi programe, a adus inovaţii, digitalizare, simplificare în proceduri. Sunt tot atâtea atuuri pentru a întări această idee şi de a arăta şi provocările la care trebuie să răspundem. Ne dorim păstrarea reprezentării pe care o avem la nivel judeţean şi local, avem 21 de primari şi cu şanse să creştem acest număr în Bihor. Desigur, şi în celelalte judeţe, aceleaşi motivaţii şi scopuri, de a întări prezenţa la nivel local, dar şi de a întări participarea la viaţa comunităţii europene. România are 33 de membri în Parlamentul European şi ne dorim ca din aceştia, doi să fie membri ai comunităţii maghiare”, a afirmat Cseke Attila.
Oaspetele ungar, ministrul Construcţiilor şi Transporturilor, Lázár János, a fost invitat ca urmare a unei foarte bune colaborări cu fostul ministru Cseke Attila. Ministrul a subliniat că una dintre priorităţile Ungariei la preluarea preşedinţiei semestriale a Consiliului Uniunii Europene, în perioada 1 iulie – 31 decembrie, este de a promova pe ordinea de zi şi a încerca să rezolve accesul terestru al României în spaţiul Schengen.
“Ne-a spus foarte clar că Ungaria sprijină acest demers şi va face tot posibilul ca România să intre în spaţiul Schengen şi în 2025 să nu mai avem graniţă terestră între cele două ţări”, a declarat, pentru AGERPRES, Cseke Attila.
Sursa: Realitatea Din UDMR