Uniunea Democrată Maghiară din România intră în cursa electorală pentru Parlamentul European cu 43 de candidaţi, doi actuali eurodeputaţi dorind să obţină un nou mandat la Bruxelles.
Lista este deschisă de europarlamentarii Iuliu Winkler şi Lorant Gyorgy Vincze.
Iuliu Winkler este licenţiat în electronică şi telecomunicaţii la Institutul Politehnic ”Traian Vuia” din Timişoara, dar şi în finanţe şi asigurări – Universitatea Petroşani, Facultatea de Ştiinţe. Este absolvent al Colegiului Naţional de Apărare din România. Între 1999 şi 2000 a fost subprefect al judeţului Hunedoara, iar în perioada 2000 – 2004 deputat în Parlamentul României. Potrivit CV-ului său, între 2004 şi 2007 a fost membru al Guvernului României – ministru pentru comerţ (Ministerul Economiei şi Comerţului), iar în 2007 – secretar de stat pentru Comerţul Exterior. Din 2007 este membru al PE.
”Protecţia minorităţilor şi dezvoltarea economică – acestea sunt priorităţile mele în Parlamentul European. Lucrez ca membru al PE, în echipa UDMR, încă de la aderarea noastră la Uniunea Europeană şi ştiu că reprezentarea la nivel european este o construcţie pe termen lung”, spune eurodeputatul, potrivit site-ului formaţiunii.
Lorant Vincze este licenţiat în jurnalism la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi are un masterat în administraţie publică şi e-guvernare la Universitatea din Bucureşti. Din 2019 este membru al Parlamentului European.
”Lucrez de peste 15 ani în domeniul protecţiei minorităţilor în Europa. Cunosc istoria acestora, de la comunitatea cea mai mică până la cea mai mare. Noi, maghiarii din Transilvania, cea mai mare minoritate autohtonă din Europa, am pornit pe un drum pe care mulţi îl credeau de nepătruns. Astăzi, în Parlamentul European, toţi ştiu că noi, minorităţile naţionale, trebuie să fim luaţi în considerare; nu putem fi ocoliţi”, afirmă Lorant Vincze.
Pe lista UDMR pentru europarlamentare se mai află deputatul Petru Farago, dar şi senatorul Lorand Turos.
Mai candidează pentru PE primarul din Sângeorgiu de Pădure (Mureş), Attila Zoltan Csibi, viceprimarul din Aiud – Helga Lorincz, cel din Miercurea Ciuc, Bela Bors, cel de la Deva, Ferdinand Zoltan Pogocsan, şi viceprimarul din Joseni (Harghita), Laszlo Balazs Bege. Un loc în Parlamentul European este vizat şi de vicepreşedintele CJ Sălaj, Robert Istvan Szilagyi, şi de vicepreşedintele CJ Mureş, Levente Mihaly Kovacs.
UDMR mai are pe listă doi întreprinzători, trei pensionari, un student, avocaţi, consilieri, profesori. Paisprezece femei sunt propuse de Uniunea Democrată Maghiară din România pentru Bruxelles.
Astfel, pe primele poziţii în lista UDMR se află:
* Iuliu Winkler – europarlamentar
* Lorant Gyorgy Vincze – europarlamentar
* Dóra-Emese Szilágyi – director programe
* Zsolt Szilágyi – întreprinzător
* Béla Zazula – întreprinzător
* Péter Faragó – deputat
* Helga Lőrincz – viceprimar municipiul Aiud
* Róbert-István Szilágyi – vicepreşedinte CJ Sălaj
* Bela Bors – viceprimar municipiul Miercurea Ciuc
* Lóránd Turos – senator
UDMR se află pe prima poziţie pe buletinul de vot.
Cetăţenii cu vârsta de cel puţin 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv, îşi vor desemna, pe 9 iunie, cei 33 de reprezentanţi în Parlamentul European.
Sursa: Realitatea Din UDMR