Aproape 80 de miliarde de euro – este suma pe care o primește România prin acordul încheiat la Bruxelles, după unul dintre cele mai lungi summit-uri UE din istorie. 

După patru zile și patru nopți, liderii europeni au ajuns la o înțelegere privind pachetul de redresare economică post-pandemie și a bugetului destinat perioadei 2021-2027. 

Cele 79,9 miliarde pe care le primește țara noastră vor fi folosite pentru infrastructură, spitale, școli și pentru relansarea economică. “O zi importantă pentru România”, a declarat președintele Klaus Iohannis, la finalul ședintei. 

Anunțul președintelui, venit tocmai de la Bruxelles, este primul semn că România începe deja să se redreseze. 

Alocările bugetare primite de țara noastră, la finalul negocierilor dure din maratonul de la Bruxelles care a durat patru zile și patru nopți, vor permite României să treacă la etapa următoare, de (re)construcție. Banii, anunță președintele Klaus Iohannis, vor fi alocați pentru refacerea infrastructurii, pentru construirea spitalelor și școlilor, dar și pentru relansarea economică a țării de care este atât de multă nevoie. 

“Ne-am pregătit bine, am obținut un rezultat frumos. Este o zi importantă pentru România! O zi importantă pentru proiectul european. Vom merge mai departe, fiindcă acești bani trebuie folosiți pentru reconstrucția României”, a declarat Klaus Iohannis, la finalul negocierilor cu liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene. 

Mutarea, cu adevărat spectaculoasă pentru politica românească, asigură PNL-ului câștigarea alegerilor încă de pe acum. 

“Apreciez în mod deosebit rezultatele şi abilitatea remarcabilă a preşedintelui, care a reuşit un rezultat remarcabil pentru România. Viitorul sună bine pentru România şi pentru Europa. După zile de negocieri febrile, a ieşit fumul alb şi Consiliul European a luat deciziile mult aşteptate de cetăţenii ţărilor din UE. Mulţumită eforturilor deosebite duse de preşedintele Iohannis, România va beneficia în următorii ani de sume de care nu a beneficiat niciodată – aproape 80 de miliarde de euro”, a declarat premierul Ludovic Orban. 

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 27. Starea de urgență, sezonul 2
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 28. Când coronavirusul apelează la influenceri