Startul alagerilor parlamentare îl dă, chiar în aceste momente, diaspora. Prima secție de votare s-a deschis, deja, în străinătate, cu doar câteva minute în urmă. Aici sunt așteptați la urne românii din Noua Zeelandă, primii care își vor alege reprezentanții în Legislativ. În total, au fost organizate 748 de secții de votare, cele mai multe în Spania, Italia și Germania.

Primii români sunt așteptați la urne chiar în aceste momente, în Auckland, Noua Zeelandă. După ei vor vota cei din Australia și Asia. Pentru alegerile parlamentare, românii de peste hotare vor avea la dispoziție 2 zile, sâmbătă și duminică, pănă la ora locală 21. Peste granițe au domiciliul peste 740.000 de români, pentru care au fost pregătite 748 de secții de votare, mai multe cu 331 față de scrutinul din 2016. Alegătorii au putut vota și prin corespondență, iar peste 21.000 de români au optat pentru această variantă. Alți aproape 40.000 s-au înscris pentru votul fizic la urne. Cele mai multe secții au fost pregătite în țările unde sunt comunități puternice de români, cum ar fi Spania, unde sunt 140 de secții la dispoziția votanților, cu 53 mai multe față de alegerile din 2016. În Italia sunt 137 de secții, dublu față de scrutinul trecut, iar în Germania sunt 61 de secții.

În Marea Britanie și Franța au fost pregătite 50, respectiv 48 de secții de voatre. În schimb, nu au fost organizate secţii de votare în Malta, Nigeria, Coreea de Nord şi Venezuela. Ministerul Afacerilor Externe a pus la dispoziția alegătorilor și o hartă interactivă cu locațiile tuturor secțiilor unde pot merge, care poate fi consultată pe site-ul ministerului. De asemenea, misiunile diplomatice au pregătit modele ale declarațiilor pe care alegătorii români trebuie să le aibă asupra lor în statele în care sunt în vigoare restricții de circulație după o anumită oră. Pentru a putea vota, cetățenii cu domiciliul în străinătate au nevoie de pașaport iar cei cu reședința peste hotare de un act de identitate românesc dar și de un act care dovedește reședința. Pentru aceste alegeri, vor putea vota și cei ale căror documente au expirat în perioada 1 martie – 6 decembrie 2020. 

 

Sursa: Realitatea de Diaspora

Articolul precedentAlegeri parlamentare 2020: Diaspora a început să voteze. 748 de secții pregătite – Documentele necesare pentru a vota în străinătate
Articolul următorAMR o zi până la vot – Unde votez, cum votez?