Am vazut ieșirea Dianei Șoșoacă de sâmbătă, de pe Valea Jiului, și îmi fac cruce cu ambele mâini. Și nu de ce răcnește ea… discursul doamnei senator (!) nu iese cu nimic din tiparul grotesc al politicii de mahala pe care o cultivă și o bagă pe gât românilor ori de cate ori are ocazia. Și totuși, dacă până acum părea o fiară dezlănțuită, în ultimele zile, de când a rămas fără poleială, își transpiră rugina prin toți porii. Îmi fac cruce pentru că văd oamenii ăia fraieriți de gura mare și spurcată a unei senatoare, care își dau masca jos la îndemnul acesteia fără nicio ezitare. Și asta, oameni buni, e grav!

Ce mi se pare și mai grav este că această doamnă discreditează statul român, autoritățile și chiar Organizația Mondială a Sănătății.

Ma uit cu uimire cum, în nesocotința ei, această doamnă îndeamnă la nepurtarea măștii și la nerespectarea măsurilor impuse de autorități pentru stoparea pandemiei. Pentru Șoșoacă, nu există pandemie. Spuneți asta celor de pe secțiile de Terapie Intensivă și celor care pierd lupta zilnic cu acest virus nenorocit! Spuneți asta personalului medical din toată lumea! Spuneți asta celor care au trecut prin boală! Spuneți asta familiilor îndoliate! I-ați privit vreodată în ochi pe acești oameni? Aveți curaj să le-o spuneți și lor?  

Dacă tu nu ai avut, nu înseamnă că boala nu există! Femeia asta nu își dă seama cât de mult rău face. Dar oare noi ne dăm seama? Se pare că nu… pentru că nu facem nimic.

Autoritățile nu fac nimic? Oare din imaginile de pe Valea Jiului nu se vede clar cum instigă? Cum face oameni naivi și neștiutori să lase garda jos în fața unui virus nemilos, invocând spusele unui medic care nu este de specialitate? Cum este oare posibil ca un senator al României să poată face așa ceva? Cum este oare posibil ca un senator să instige populația la revoltă și nesupunere?

Doamnelor și domnilor parlamentari, nu aveți nimic de spus? Mă aștept ca autoritățile să ia masuri. Le cer chiar să ia măsuri!

Mi se pare cel mai josnic atentat la siguranța publică, la sănătatea unor oameni care pur și simplu nu înțeleg pentru că fie nu au suficiente informații, fie au fost manipulați prin dezinformare sau prin inducerea unor exemple și informații false. 

Oricum ar fi, tot un atentat mi se pare. Dar oare este prostie, sau ceva mai mult? Oare doamna Șoșoacă face jocul cuiva prin acest atentat la siguranța publică?

Siguranța medicală a cetățenilor unui stat ține de siguranța națională a acelui stat.

Este foarte adevărat că fiecare dintre noi este liber să creadă și să se protejeze așa cum crede de cuviință. Dar să induci oamenilor informații false și să instigi la nerespectarea măsurilor impuse de autorități este un lucru extrem de grav, mai ales când ține de siguranța medicală a cetățenilor. Asta ține de siguranța națională. Atât de grav este ce face această femeie, senator al României. Și asta pentru că poate. Pentru că este lăsată.

Dacă în situația asta a ajuns România la 30 de ani de la Revoluție, înseamnă că mergem într-o direcție total greșită, oameni buni. Dacă naționalismul nostru se rezumă la ce scuipă pe gură madam Șoșoacă, înseamnă că am mers înapoi toți acești 30 de ani.

 
Articolul precedentCulisele Statului Paralel | Cum a băgat Ioan Niculae Astra Ploiești în insolvență – Dezvăluiri senzaționale
Articolul următorIncident grav la Spitalul “Marius Nasta”, la unitatea mobilă de Terapie Intensivă – intervenție de urgență, după o degajare de fum