Constat cu tristete ca dormim un somn luuuung si amar. Am ajuns sa dormim si in masina. Da, da. Am facut astazi 3 ore si jumatate de la Brasov pana la iesirea din Busteni. Si asta cu 2 copii in masina. Drumul pana la Bucuresti a insumat 6 ore si jumatate. Pe DN1, care s-a dorit a fi drum strategic, drum european si drum national. Ei bine, in astea 6 ore, m-am tot gandit cum am ajuns noi in situatia asta. Cum se poate ca trecerea printr-un singur oras de pe Valea Prahovei sa provoace blocarea unui drum national si european. 

Vorbesc despre Busteni pentru ca de fiecare data acolo se produce blocajul care duce la formarea unei coloane de 10-20 km de masini, nervi si stres imposibil de masurat. Ma intreb si eu ca orice om normal… de ce naiba permitem asta? Politia Rutiera ce face? Primarul din Busteni ce face? CNAIR ce face? Pentru ca, daca nu fac, nu e normal sa ii schimbam? Poate gasim unii mai competenti la conducerea acestor institutii care sa gaseasca solutii si care sa asigure fluidizarea traficului intr-un oras cu o singura strada principala care nu cred ca are mai mult de 7 km. Nu vi se pare putin penibila situatia asta, domnilor de la Politia Rutiera? Domnule primar? Va imaginati ce stres se acumuleaza in aceste 3 ore si jumatate intr-o masina, chiar si fara copii? 

Cu ce am gresit noi oare de ne supuneti unor situatii atat de stresante? Pentru ca eu vad o singura greseala din partea noastra. Ca va toleram in pozitia pe care o ocupati fara sa faceti absolut nimic. Si ma intreb cat de mare este toleranta romanilor la stres si cat de mult mai dorm.

Eu unul am ajuns cu nivelul de stres la maximum si, ca cetatean al acestei tari, va cer demisia, domnule comisar Balus Cristian, din functia de sef al Politiei Busteni. Conform site-ul oficial al Politiei Busteni https://ph.politiaromana.ro/ro/i-j-p-prahova/politii-municipale-orasenesti-si-statiuni/politia-statiunii-busteni, aveti in subordine “comartimentul rutier” (sic!). 

Imagine

Foto captură: I.P.J. PRAHOVA

Daca traficul prin cei 7 km de sosea ai orasului Busteni provoaca blocarea pe zeci de km a traficului unui drum european si national de importanta strategica, ma intreb ca cautati in acest post. Cum de este tolerata aceasta situatie care nu numai ca persista, dar se si inrautateste parca, de la luna la luna. 

Consider ca, intr-o tara normala, aceasta situatie este intolerabila! Nu inteleg cum de autoritatile judetene si centrale se complac in aceasta situatie de atata timp fara sa schimbe nimic. Implicatiile unei astfel de situatii sunt imense, plecand de la turism si pana la transportatori. Avem pretentii ca suntem stat membru UE, NATO, dar nu suntem in state sa fluidizam traficul de tranzit printr-o statiune de cativa km pe un drum european si national care leaga Capitala de toate atractiile turistice montane ale tarii. Nu vi se pare penibil chiar si cum suna??? 

Nu mai zic cat de jenant este ca situatia asta persista si se inrautateste de atata timp. Poate ca e cazul sa intrebam si IPJ Prahova ce se intampla si de ce Politia Rutiera Prahova nu poate fluidiza cativa km si isi bate joc de toti soferii si copiii care stau cu orele in coloana pentru a tranzita orasul Busteni. 

Eu am ales sa nu mai dorm, domnilor! Am ales sa va cer demisia si ma astept ca in locul dvs. sa vina oameni competenti, care sa poata face macar atata lucru pentru noi, cetatenii: sa fluidizeze cativa km in drumul nostru spre relaxare. Nu sa il transforme in cel mai mare stres, asa cum faceti dumneavoastra!

Articolul precedentCHECK-IN. ROMPREST își suspendă serviciile în sectorul 1
Articolul următorCulisele statului paralel. Cum a fost devalizată Bancorex. Cine sunt cei care au profitat de nenorocirea a sute de mii de români