UDMR nu vrea să părăsească coaliţia de guvernare, fiind chiar de acord cu comasarea Ministerului Sporului cu un alt minister, dar nu înţelege de ce nu poate continua să deţină Ministerul Dezvoltării, mai ales că nu este parte a acordului politic privind rotativa, semnat de PSD şi PNL, a declarat pentru AGERPRES primarul municipiului Sfântul Gheorghe, Antal Arpad András.
“UDMR nu doreşte să părăsească coaliţia. Noi considerăm că miniştrii noştri sunt eficienţi. Nimeni nu le reproşează absolut nimic. Noi am solicitat respectarea acordului politic privind rotativa, acord politic din care noi nu facem parte, nu am fost parte la semnarea acestui acord politic privind rotativa. Am înţeles şi am şi susţinut reducerea numărului de ministere şi am fost de acord cu integrarea Ministerului Sportului într-un alt minister şi tocmai de aceea am fost foarte surprinşi de solicitarea PNL privind cedarea Ministerului Dezvoltării către PNL. În mandatul nostru MDLPA a devenit un minister funcţional, cu multiple programe de investiţii din fonduri naţionale şi europene şi la întrebarea de ce nu putem continua la acest minister, nu am primit niciun răspuns”, a explicat reprezentantul UDMR.
Antal Arpad a precizat că UDMR a solicitat, în cadrul negocierilor din coaliţie, respectarea acordului politic privind rotativa
“Noi nu suntem parte a acelui acord şi ni s-a spus “trebuie reduse ministerele”. Am spus: “Am înţeles, susţinem şi acest lucru, să se reducă numărul de ministere, inclusiv un minister de la UDMR, Ministerul Sportului, să fie integrat într-un alt minister”. Şi această solicitare a venit în timp ce purtătorul de cuvânt al PNL declara că PNL nu doreşte să ia de la UDMR Ministerul Dezvoltării, ceea ce este cu atât mai ciudat. Nu ştiu ce se va întâmpla, vom vedea”, a adăugat Antal Arpad.
Sursa: Realitatea Din UDMR