Preşedintele Comisiei pentru politică externă din Camera Deputaţilor, Biro Rozalia, a declarat marţi că toţi cei 31 de diplomaţi propuşi recent ca ambasadori ai României au fost audiaţi şi au primit aviz favorabil, iar comisiile parlamentare de profil vor face demersuri pentru o bugetare mai mare a Ministerului Afacerilor Externe în scopul asigurării personalului necesar pentru ambasadele ţării noastre în străinătate.

“Ştim că ambasadele noastre se confruntă cu greutăţi privind numărul de personal cu care lucrează. Avem ţări în care pe lângă ambasador mai este angajat un singur om cu o normă întreagă sau cu jumătate de normă care lucrează în ambasadă. Poate fi ţara oricât de mică, dar să faci faţă la toate provocările cu un singur om, de la reprezentarea României în anumite evenimente până la munca de secretariat, este enorm de dificil. Deci cunoaştem aceste probleme şi comisiile de politică externă s-au angajat ca, atunci când se va discuta bugetul de stat pe 2021, să ne luptăm pentru o finanţare accentuată, o bugetare mai mare a Ministerului Afacerilor Externe pentru a putea asigura personalul necesar pentru ambasade,” a declarat, în conferinţă de presă, deputatul Biro Rozalia, potrivit agerpres.ro.

Toţi cei 31 de diplomaţi propuşi ambasadori ai României au fost audiaţi – în patru runde, trei anul trecut şi una recent, în 6 ianuarie – şi au primit aviz favorabil din partea comisiilor de politică externă din Parlament, pentru câte un mandat de cinci ani.

“Din cei 31 de ambasadori, 17 sunt doamne, ceea ce mă bucură nespus de mult. Aici avem într-adevăr egalitate de şanse. Toţi ambasadorii propuşi au o experienţă vastă în politica externă şi în diplomaţie. Pot să spun cu certitudine că România trimite la aceste misiuni diplomaţi de carieră, care lucrează de zece, 20 sau chiar de 30 de ani în acest domeniu şi care pot să-şi asume cu responsabilitate totală reprezentarea României,” a subliniat Biro.

Deputatul UDMR a precizat că, în opinia sa, prioritare vor trebui să fie parteneriatele strategice pe care le are ţara noastră şi reprezentarea României în state precum SUA, Germania sau Japonia. În aceste state, obiectivul prioritar al ambasadorului român va fi acela “de a adânci, întări şi de a diversifica parteneriatul strategic cu ţara respectivă”.

În ceea ce priveşte ţările vecine, obiectivele prioritare ale ambasadorilor vor fi de a găsi oportunităţi de afaceri, de colaborare, de schimburi de experienţă, ce trebuie fructificate, iar în ţările îndepărtate, rolul ambasadorului va fi de a promova imaginea României şi de a clădi legăturile de prietenie şi de parteneriat.

“Prioritare sunt desigur activităţile diplomatice, dar pentru că au în subordine şi ataşatul economic, ataşatul comercial, rugămintea mea a fost să punem un accent mai puternic pe activităţile, relaţiile comerciale şi economice. De asemenea, am subliniat importanţa relaţiilor bilaterale, care constituie puntea pentru dezvoltarea parteneriatelor regionale, dar şi baza promovării reciproce în structurile internaţionale”, a menţionat preşedintele Comisiei pentru politică externă din Camera Deputaţilor.

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentAZI la ora 18:00, dezvăluiri înfiorătoare despre “mafia sângelui”, la CULISELE STATULUI PARALEL
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 136. Supărare mare pe sindicaliștii din Poliție