Candidatul pentru funcţia de Avocat al Poporului, Fabian Gyula, a declarat miercuri că drepturile fundamentale ale românilor constituie “un scut” faţă de puterea de stat şi faţă de puterea instituţiilor europene, iar poporul are nevoie de “un scutier” care să ţină acest scut alături de el, arată Agerpres.

“Primul meu obiectiv (ca Avocat al Poporului – n.r.) – nu vreau să mă substitui autorităţilor publice. Vreau să îmi exercit corect cele 15 atribuţii principale, în primul rând să mă concentrez pe soluţionarea operativă şi eficientă a petiţiilor cetăţenilor. Spun studenţilor că drepturile fundamentale ale românilor constituie un scut faţă de puterea de stat, respectiv actualmente şi faţă de puterea care vine din partea instituţiilor europene. (…)

Câteodată, într-adevăr, poporul, persoane fizice mai precis, au nevoie de un scutier, unul care să ţină acest scut alături de ei sau împreună cu ei şi, având în vedere că există şi posibilitatea unor demersuri din oficiu să meargă chiar singur pe acest drum. În acelaşi timp, vreau să demarez procedura de acreditare a instituţiei Avocatului Poporului ca instituţie naţională pentru apărarea drepturilor omului.

Nu în ultimul rând, să simplific modul de întocmire a petiţiilor şi chiar am văzut modelul suedez, care asigură o interfaţă mult mai prietenoasă decât actuala procedură, care ajută oamenii ca accesând o sigură pagină să completeze acele rubrici fără să mai descarce un pdf, fără să mai semneze, scaneze şi aşa mai departe”, a spus Fabian Gyula la audierea sa din Comisiile juridice ale Parlamentului.

El a menţionat că vrea să se inspire din vorbele şi teoriile profesorului Ion Deleanu.

“Doresc să mă inspir din vorbele şi teoriile profesorului Ion Deleanu, care spunea că Avocatul Poporului, din păcate, în România, este între spectrul inutilităţii şi balsam la durerea cetăţeanului. Undeva aici vreau să ajung, pe o linie de mijloc, să nici nu aibă oamenii impresia că au aruncat nişte bani pentru funcţie, dar, în acelaşi timp, să nici nu vând iluzii deşarte şi să nici nu vin ca un cavaler care poate rezolva orice, pentru că sunt pur şi simplu, potrivit statutului, un simplu ajutor al Parlamentului în relaţiile cu Guvernul. (…)

Nu am alură de distrugător, de om care să distrugă de dragul plăcerii de a strica ceva şi de dragul de a ieşi în evidentă. Poate de aceea nu beneficiez de notorietate”, a afirmat acesta.

Fabian Gyula a mai declarat că este absolvent de studii juridice, că timp de 25 de ani a fost procuror, iar de 22 de ani este cadru didactic în învăţământul superior.

Desemnarea Avocatului Poporului urmează să fie făcută în plenul reunit al Parlamentului cel mai probabil luni. Fabian Gyula este singurul care şi-a depus candidatura pentru această funcţie.

 

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentCine va fi noul președinte CNA? Parlamentul urmează să valideze candidatura
Articolul următorCulisele statului paralel | Victor Ponta, primul premier al României cercetat penal – Scandalurile și aroganțele care l-au costat funcția