Proiectul de lege cu măsurile privind starea de alertă, dezbătut în comisii şi în...

Senatul va dezbate, astăzi, în Comisiile de specialitate şi în plen, proiectul de lege iniţiat de Guvern, care cuprinde măsurile pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, este invitat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, la ”Ora Guvernului”

Nelu Tătaru urmează să le prezinte parlamentarilor măsurile luate în lupta împotriva coronavirusului

Moțiunea simplă depusă de PSD la Parlament va fi dezbătută în plen

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a transmis, la rândul său, că Partidul Naţional Liberal guvernează foarte bine şi cei de la PSD sunt "frustraţi" de succesul programelor implementate de liberali

Ziua Europei în solidaritate

Mai mult ca oricând este nevoie de solidaritate și unitate cu toate țările continentului european

A fost finalizat raportul privind organizarea şi desfășurarea alegerilor prezidențiale din anul 2019

Autoritatea Electorală Permanentă informează că a finalizat Raportul privind organizarea şi desfășurarea alegerilor pentru președintele României

Rares Bogdan: Maghiarii noștri nu sunt CNP-uri! Ei sunt oameni harnici și inteligenți, sătui...

Rares Bogdan: Maghiarii noștri nu sunt CNP-uri! Ei sunt oameni harnici și inteligenți, sătui de politică!

Achiziții dubioase, în Sănătate: contracte cu statul, date în 60 de SECUNDE!

Fix 80 de contracte a încheiat firma Vavian Trading de la începutul anului și până în prezent. Toate fără licitație.

Consiliul Național Secuiesc anunță că are un milion de semnături pentru susţinerea regiunilor naţionale

Consiliul Național Secuiesc anunță că are un milion de semnături pentru susţinerea regiunilor naţionale

Președintele UDMR, Kelemen Hunor: Nu mai poţi prosti o ţară întreagă cu pericolul maghiar,...

Preşedintele UMDR, Kelemen Hunor, a afirmat miercuri seara că există o competiţie "acerbă" între politicieni, încercând fiecare să demonstreze

Korodi Attila: “Dezbatem un proiect de lege care a primit deja verdictul dumneavoastră înainte...

0
Intervenția în plen la dezbaterea PL cu privire la Codul Administrativ