Ciprian Ciucu s-a lovit, pentru prima oară, de „reduta” PSD cin Consiliul General al Primăriei Capitalei. Totul a pornit de la faptul că PSD a solicitat joi blocarea proiectelor de reorganizare a instituțiilor culturale. Edilul-șef a perceput mișcarea ca pe un „test de rezistență” pentru actuala coaliție, admițând că votul de astăzi va decide dacă mai există sau nu o susținere reală pentru proiectele sale în CGMB.
Ședința Consiliului General al Municipiului București (CGMB) de joi a oferit un spectacol deplorabil al ipocriziei politice. Sub masca „grijii pentru angajați” sau a „reformei administrative”, PSD și primarul Ciprian Ciucu s-au lansat într-un meci de box verbal, lăsând la vedere o realitate cruntă: instituții inutile, care încalcă legea de doi ani, sunt menținute la „aparate” doar pentru că servesc drept monedă de schimb în negocierile pentru putere.
PSD și „reforma” care nu mai vine: Blocaj sub pretextul birocrației
Grupul PSD a ales să joace cartea prudenței mimate, cerând retragerea proiectelor care vizau desființarea sau reorganizarea unor entități culturale ineficiente. Argumentele consilierilor social-democrați — „lipsa clarității pe schemele de personal” sau „riscul unor servicii mai slabe” — sună gol în contextul în care aceleași instituții sunt recunoscute ca fiind găuri negre financiare.
În loc să sprijine tăierea cheltuielilor inutile, PSD pare mai interesat să tragă de timp, solicitând „planuri de tranziție” pentru structuri care, conform legii, nici n-ar mai fi trebuit să existe. Este tactica clasică a amânării: când nu vrei să semnezi o decizie nepopulară, ceri „completarea documentației”.
Ciprian Ciucu și recunoașterea eșecului: 7,7 milioane de lei aruncați în „găuri negre”
Reacția primarului Ciprian Ciucu a scos la iveală un adevăr scandalos: Bucureștiul plătește anual 7,7 milioane de lei pe chirii și salarii pentru patru instituții care „nu își justifică existența”. Mai grav, edilul a recunoscut că aceste entități trebuiau închise de doi ani, deoarece nu mai corespund legislației privind numărul maxim de posturi.
Întrebarea care rămâne pe buzele bucureștenilor este simplă: dacă aceste instituții sunt ilegale și inutile de doi ani, de ce s-a așteptat până acum? Primarul acuză „gaura bugetară care se rostogolește”, dar recunoaște implicit că administrația a asistat pasivă la risipa banului public, așteptând un „moment politic” favorabil pentru a interveni.
„Testarea majorității”: Cetățeanul, simplu spectator la jocurile de putere
Miza reală a scandalului nu are nicio legătură cu cultura sau eficientizarea, așa cum a admis chiar Ciucu. Este vorba despre un „statement politic” și despre „testarea unei majorități”. Primarul a reamintit PSD-ului că le-a oferit atribuții și funcția de viceprimar la sfârșitul anului trecut, sugerând că votul de joi este, de fapt, plata pentru liniștea politică negociată anterior.
Este un spectacol al cinismului: primarul forțează votul nu doar pentru economii, ci pentru a vedea dacă mai are „armata” în spate, în timp ce PSD își arată mușchii pentru a renegocia termenele influenței lor în Primărie.
Un parteneriat cu mari sincope, pe un munte de datorii
Mesajul transmis de ambele tabere este unul de un egoism politic cras. În timp ce infrastructura Bucureștiului stă să cadă, iar serviciile publice sunt subfinanțate, liderii PNL și PSD din Consiliu se ceartă dacă să mai țină sau nu deschise niște instituții care „mănâncă” 7,7 milioane de lei pe an doar pe chirii.
„Haideți să testăm majoritatea”, spune primarul. „Nu avem claritate”, răspunde PSD. În acest timp, singura certitudine a bucureșteanului este că, indiferent cine câștigă testul de forță, gaura din buzunarul său continuă să se mărească.
Sursa: Realitatea Din PNL














