Comisia Europeană a început evaluarea aprofundată a planurilor de redresare şi rezilienţă pe care le-a primit şi va acţiona în strânsă colaborare cu statul membru în cauză pentru a clarifica orice potenţială întrebare, scopul fiind utilizarea optimă a fondurilor, precizează CE după apariţia informaţiilor referitoare la obiecţiile sale faţă de PNRR.
”Comisia Europeană a început evaluarea aprofundată a planurilor de redresare şi rezilienţă pe care le-a primit. În această perioadă, nu vom putea furniza o evaluare preliminară”,precizează CE.
Potrivit Comisiei, aş cum este prevăzut în Regulamentul de instituire a Mecanismului de redresare şi rezilienţă, pe parcursul întregii perioade de evaluare, CE ”va acţiona în strânsă colaborare cu statul membru în cauză cu scopul de a clarifica orice potenţială întrebare deschisă prin, spre exemplu, solicitarea de informaţii suplimentare”.
”Obiectivul nostru este de a colabora cu statele membre pentru a asigura utilizarea optimă a acestor fonduri”, menţionează Comisia Europeană, citată de News.ro.
Comisia Europeană a transmis, joi, zeci de observaţii pe tema Planului Naţional de Redresare şi Rezilienă, cele mai multe dintre critici referindu-se la faptul că nu sunt justificate costurile, că lipsesc metodologiile de calcul şi că au fost furnizate informaţii neclare legate de proiecte, conform Hotnews, care prezintă şi o parte din documentul de lucru al Comisiei.
Documentul a fost discutat joi la Bruxelles cu reprezentanţii Comisiei Europene. Surse apropiate discuţiilor au precizat că aceasta este o evaluare de etapă, experţii europeni cerând detalii ca parte a procesului de evaluare şi trimitere de clarificari.
Apariţia acestor informaţii a generat o dispută aprinsă între ministrul Proiectelor Europene Cristian Ghinea şi liderul PSD Marcel Ciolacu.
Sursa: Realitatea Din PNL