Președintele Klaus Iohannis a susținut luni seara o conferință de presă la finalul unei zile lungi, plină de discuții și consultări cu liderii partidelor parlamentare.
Redăm mai jos principalele declarații ale președintelui Iohannis:
- Am avut consultări cu partidele din noul Parlament
- Această primă rundă de consultări a dus la un schimb de opinii bun între reprezentanții partidelor și mine, însă pot să spun că azi nu sunt încă întrunite condițiile pentru desemnarea unui candidat pentru a forma un nou guvern
- Am primit azi câteva propuneri, însă cred că e nevoie de cel puțin încă o rundă de consultări până lucrurile se cristalizează
- Având în vedere că BEC a comunicat rezultatele finale, acum sunt îndeplinite condițiile pentru convocarea noului Parlament
- Intenționez să convoc noul Parlament pentru data de 21 decembrie, luni