Ministrul Proiectelor europene, Cristian Ghinea, afirmă, marţi seară, că ”PSD a fost atât de preocupat de dezbaterile pe PNRR încât le-a ratat”. Ministrul afirmă că Marcel Ciolacu, dar şi aleşi locali ai PSD au participat la discuţiile despre PNRR şi au pus întrebări, relatează News.ro.

”PSD a fost atât de preocupat de dezbaterile pe PNRR încât le-a ratat. Partidul domnului Ciolacu cere dezbatere în Parlament pe PNRR cu miniştri, parlamentari, patronate, sindicate, ONG-uri şi specialişti. Au făcut şi un comunicat frumos de presă. De acord cu propunerea lor, numai că dezbaterile pe PNRR cu miniştri, parlamentari, patronate, sindicate, ong-uri şi specialişti au avut deja loc”, afrimă, marţi seară, Cristian Ghinea, într-o postare pe AFcebook.

Ministrul afirmă că unul dintre participanţi a fost chiar Marcel Ciolacu.

”Am discutat faţă în faţă în Comisia de Afaceri Europene, pe 22 februarie, când am prezentat în premieră, în Parlament, structura actualizată a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Sigur a fost atent pentru că a şi pus întrebări. Iar la dezbaterile publice organizate de MIPE au participat preşedinţi de consilii judeţene, primari de municipii, oraşe sau comune, inclusiv de la PSD. Poate ei să-l tragă de mână pe domnul Ciolacu”, a mai scris ministrul.

Ghinea prezintă lista cu dezbaterile publice organizate, lista de subiecte discutate şi reaminteşte că înregistrările evenimentelor sunt disponibile pe site-ul Ministerului.

PSD a făcut, marţi, un apel către toate formaţiunile politice parlamentare să iasă din logica orgoliilor de partid şi să colaboreze pentru realizarea unui plan naţional viabil care să fie aprobat la Bruxelles şi care să asigure absorbţia fondurilor europene disponibile prin acest mecanism.

Social-democraţii mai propun ca, imediat după sărbătorile de Paşte, să fie organizată în Parlament o dezbatere amplă pe acest subiect.

Articolul precedentMesajul președintelui Iohannis pentru liderii Coaliției: ”Mă aştept la o accelerare a procedurilor de reformare”
Articolul următorPreședintele Klaus Iohannis: Șansele sunt de 100% pentru România să acceseze PNRR, restul sunt prostii