Dan Vîlceanu, ministrul investițiilor și proiectelor europene, și Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației au semnat Acordul de finanțare privind implementarea investițiilor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), demers necesar înainte de lansarea apelurilor de proiecte.
În urma acordului semnat, apelurile de proiecte se vor lansa în 1 aprilie, anunță ministrul Cseke Attila.
Acesta a precizat că Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) gestionează integral două componente majore, Valul Renovării și Fondul Local, precum și investițiile în cicloturism și construirea de creșe.
Astfel, MDLPA a elaborat și finalizat ghidurile solicitantului pentru proiectele finanțate din Fondul local și Valul renovării și a asigurat posibilitatea supracontractării cu 30% a investițiilor din cele două componente, a anunțat ministrul Cseke Attila, care a precizat că supracontractarea asigură că vor putea fi cheltuiți toți banii alocați prin Planul Național de Redresare și Reziliență, gestionați de MDLPA.
Bugetul pentru Valul renovării este de 2,2 miliarde de euro, ajungând la 2,8 miliarde de euro prin supracontractare, iar investițiile urmăresc, în principal, lucrări de renovare energetică a blocurilor și a clădirilor publice, precum și proiecte integrate de consolidare seismică și eficientizare energetică.
Ministrul Cseke Attila a precizat că, din fondul inițial de 2,2 miliarde de euro, pot fi reabilitate aproximativ 1.400 de blocuri, însemnând 1,3 milioane de mp, pentru a fi eficiente din punct de vedere energetic și sigure în caz de cutremur. Totodată, clădirile instituțiilor publice vor putea fi reabilitate și eficientizate energetic și, astfel, vor fi scăzute emisiile de carbon. În total, va fi finanțată renovarea a aproximativ 2.000 de instituții publice prin PNRR.
Fondul local, cu un buget total inițial de 2,1 miliarde de euro (2,7 miliarde de euro după supracontractare), are în vedere trecerea spre tranziția verde și digitală, prin investiții în fondul construit, în achiziția de transport verde, curat și de digitalizare a documentațiilor de amenajarea teritoriului și urbanism.
Ținta este să reînnoim parcurile auto ale localităților cu automobile inteligente și verzi, prietenoase cu mediul, a subliniat Cseke Attila. 1.135 vehicule noi, electrice sau cu hidrogen vor fi achiziționate pentru reședințele de județ, municipiul București, orașe și comune, dintre care 715 autobuze, 50 tramvaie, 50 troleibuze și 320 microbuze. ”Transportul public în România va deveni mai verde și mai inteligent în urma achiziționării a 491 de sisteme digitale de management al transportului public, până în trimestrul II al anului 2026. Noile autovehicule vor beneficia și de stații de încărcare corespunzătoare, în urma achiziționării a 13.200 puncte de încărcare, și vor servi și transportul elevilor”, a subliniat ministrul.
Prin PNRR, Ministerul Dezvoltării va construi creșe moderne și eficiente din punct de vedere energetic, aproximativ 1.091 km de piste de biciclete și 5.522 de locuințe pentru tineri, medici şi profesori.
Implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență reprezintă un obiectiv prioritar al Guvernului, fiind necesar a se lua toate măsurile administrative care pot servi realizarea acestui obiectiv – a menționat ministrul dezvoltării.
Din PNRR, Ministerul Dezvoltării gestionează un buget total de 5,55 miliarde de euro, sumă ajustată cu posibilitatea supracontractării.
Sursa: Realitatea Din UDMR