Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei este singurul minister care a contractat 100% sumele din PNRR şi care şi-a extins atribuţiile cu noi programe de investiţii, a afirmat miercuri ministrul Cseke Atilla.

El a prezentat un bilanţ al mandatului său, care a început la 23 decembrie 2020, subliniind că a gestionat în această perioadă multiple crize, unele chiar suprapuse.

“Am preluat un minister static, fără strategie, care funcţiona din inerţia programelor pe care le derula. MDLPA a încetat să mai fie un minister-spectacol şi a devenit un minister funcţional, un furnizor constant profesional de dezvoltare a ţării într-o perioadă dificilă în care am avut mai multe crize, câteodată suprapuse. Ministerul Dezvoltării astăzi este unul mai suplu decât l-am preluat. (…) Am refăcut legi, am propus noi acte normative, am refăcut complet şi avem normative noi pe spitale, şcoli licee, grădiniţe, creşe, avem programe nefuncţionale complet resuscitate, cum sunt programele referitoare la consolidarea de risc seismic”, a declarat Cseke Attila.

El a mai arătat că în perioada mandatului la MDLPA a soluţionat, în anul 2021, “printre primii din Uniunea Europeană”, problema creşterii preţului la materialele de construcţii, prin intermediul a două ordonanţe care “au adus o liniştire a acestui fenomen şi au salvat mii de contracte încheiate de către statul român cu antreprenori”.

MDLPA este singurul minister care a contractat 100% banii din PNRR, a mai spus Cseke Attila.

“Suntem astăzi singurul minister care a contractat 100% din PNRR şi acest minister pot să afirm că a devenit un minister performant care şi-a extins atribuţiile cu noi programe de investiţii. În primul rând programele de consolidare de risc seismic – legea 212 /2022 care a schimbat legislaţia perimată şi a dat o altă anvergură acestei probleme, respectiv a schimbat abordarea complet a statului român faţă de consolidarea de risc seismic creând posiblitatea acordării unor fonduri bugetare nerambursabile pentru beneficiari. De asemenea OUG 7/2023 care a creat un program de consolidare de risc seismic pentru şcoli şi OUG nr. 49/2023 care a creat un program naţional de investiţii pentru consolidarea de risc seismic a spitalelor. Avem deci doar din bugetul de stat trei mecanisme noi care vin să acopere aceasta nevoie şi care a introdus proceduri eficiente şi uşor accesibile pentru beneficiari”, a explicat ministrul Dezvoltării.

El a amintit că în PNRR, MDLPA gestionează integral două componente – Valul Renovării şi Fondul Local – în totalitate 36 de miliarde de lei.

Potrivit ministrului, programul naţional de investiţii “Anghel Saligny”, cu 65 de miliarde de lei, este cel mai ambiţios program de investiţii al statului român în ultimii 32 de ani, amintind în bilanţul său şi de “cel mai drag program” – programul guvernamental de construire de creşe “Sfânta Ana” – cu un buget actual de 37 miliarde de lei.

Referitor la gestionarea programelor componentelor din PNRR, Cseke Attila spune că MDLPA poate fi considerat “un pionier şi un campion pe anumite aspecte din PNRR”.

“Am fost primul minister care a dispus de platformă digitală şi singurul în afară de MIPE care dispune de platformă digitală specifică PNRR-ului, suntem primul minister care a lansat un apel de proiecte pe PNRR la 1 aprilie 2022, suntem ministerul cu cele mai multe contracte de finanţare încheiate pe PNRR – în total 6.667 de contracte, din 9.167 câte sunt încheiate la nivelul PNRR-ului României, Şi MDLPA are 72,72% din totalul contractelor încheiate. Suntem singurul minister care a încheiat 100% din contractele pe care le putea încheia, niciun alt minister nu are acest indicator. Mai mult decât atât, am aplicat şi supracontractarea permisă de legislaţia naţională, astfel încât avem de fapt 125% contractare, însumând o finanţare totală pe PNRR gestionat de Ministerul Dezvoltării de 7,3 miliarde de euro. Am avut cel mai mare număr număr de jaloane de realizat în 2022 – 29 de jaloane – dintre toate ministerele. Toate jaloanele sunt realizate, publicate în Monitorul Oficial”, a detaliat Cseke Attila.

MDLPA a avut totodată prima investiţie finalizată integral din fonduri din PNRR, şi anume creşa cu 70 de locuri din municipiul Fălticeni, inaugurată anul trecut.

“Cât timp Programul Operaţional Regional a fost la Ministerul Dezvoltării am dublat absorbţia pe acest program de la 34% la 68% şi am depăşit în ambii ani – 2021 şi 2022 – ţinta de angajare. (…) Astăzi avem aprobate construirea a 255 de creşe, din care 124 sunt pe fonduri europene PNRR, restul sunt pe bugetul de stat în valoare totală de 3,7 miliarde de lei. În PNDL în perioada acestui mandat au fost finalizate 3.187 de obiective de investiţii, ajungându-se la un total decontat de aproape 40 de miliarde de lei pe acest program. La Programul Naţional de Investiţii “Anghel Saligny”, cel mai ambiţios program al statului român, cu buget de 65 de miliarde de lei, pe primele două domenii – apă, canalizare şi drumuri – avem aprobate obiective de investiţii într-un număr de 4.681, dintre care 1.446 au deja contracte de finanţare încheiate cu Ministerul Dezvoltării “, a adăgat Cseke Attila.

MDLPA s-a mai implicat şi a iniţiat investiţii importante pentru alte domenii, cum ar fi construirea Centrului pentru Optică pentru mare putere – o investiţie cu cea mai înaltă tehnologie disponibilă la nivel internaţional, cu parteneri japonezi, la Măgurele.

“În ceea ce priveşte legislaţia, am dat României prima lege a zonelor metropolitane, am reglementat consorţiile administrative prin legea 375/2022 şi ambele mecanisme au adus posiblitatea colaborării eficiente între autorităţile locale pentru a implementa proiecte şi pentru a lucra împreună. (…) Un proiect important, care se află în dezbaterea Parlamentului României, este proiectul de lege privind aprobarea Codului amenajării teritoriului, urbanismului şi construcţiilor, un cod care nu numai unifică legislaţia din acest domeniu, dar aduce şi importante modificări şi eficientizări a eliberării documentaţiei tehnico-economice”, a mai spus Cseke Attila. 

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentLiderul deputaților UDMR, Csoma Botond: ”A fost foame mare la PSD și PNL”
Articolul următorKelemen Hunor, declarații despre Guvernul Ciolacu: “Aveți majoritate, spor la treabă! Exclus să oferim sprijin parlamentar până în 2024”