Deputatul Csoma Botond, liderul grupului UDMR din Camera Deputaților, a declarat marți, în cadrul emisiunii „România Politică” de la Prima News, că nu crede în șansele lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din mai 2025.

„Nu va fi Georgescu președinte. Nu poate să fie un bufon de teapa lui președintele României”, a afirmat Csoma Botond, adăugând că nu are încredere în sondajele de opinie care circulă în prezent. Deputatul UDMR a subliniat că intenția de vot este foarte greu de estimat, iar sondajele din trecut au dovedit că pot avea erori semnificative.

În ceea ce privește alegerile prezidențiale, Botond s-a declarat convins că Crin Antonescu va ajunge în turul al doilea și speră că acesta va reuși să câștige scrutinul. „Nu știu cu cine va intra Crin Antonescu în turul 2, dar sunt sigur că va ajunge acolo. Eu sper să câștige”, a precizat deputatul UDMR.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentUCRAINA A ACCEPTAT ACORDUL CU SUA PENTRU EXPLOATAREA RESURSELOR MINERALE
Articolul următorAU ÎNCEPUT CONSULTĂRILE LA COTROCENI. ILIE BOLOJAN I-A CONVOCAT PE LIDERII PARTIDELOR PARLAMENTARE: TENSIUNI PE TEMA TRIMITERII DE TRUPE ÎN UCRAINA