Legumicultorii care sunt prinși că au folosit pesticide interzise rămân fără marfă, primesc niște amenzi modice… din când în când mai apar în comunicatele de presă drept o victorie a autorităților. Cei neprinși cu otrava pe tejghea vând mai departe. O lege mutilată din 2002 face ca verificările să fie doar aleatorii. Specialiștii trag însă un semnal de alarmă. Controalele ar trebui întețite pentru că de la apariția legii, acum 20 de ani unele pesticide interzise au fost modificate special pentru a păcăli legislația europeană. Așa că hoțul neprins e negustor cinstit.
Pe tarabele din piețe domină fructele și legumele gigantice. Sunt vândute, mai nou, cu eticheta de roșii de grădină. Autoritățile au descoperit că, pe tarabă se vând de multe ori produse din import drept legume autohtone. Într-o singură piață echipa realitatea Plus a descoperit fix același produs la mai multe tarabe cu producători din regiuni diferite.
Așadar roșia de grădină nu e chiar din grădină. Și cum traseul produselor e greu de stabilit, cumpărătorul nu știe nici măcar dacă mănâncă din România. Am mers cu legumele din piață la un laborator acreditat să vedem ce pesticide putem găsi în așa zisele roșii românești.
În această vară, ANSVSA a intensificat controalele pentru că există, la nivel european, îngrijorări în ce privește legumele importate din afara UE. Numai în luna iulie au fost confiscate peste 80 de tone. 40 doar într-o singură zi. Produsele fie conțineau pesticide interzise, fie peste limitele permise. Controalele se fac însă aleatoriu și multe toxine ajung totuși pe mesele noastre din cauza unei legi prea permisive.
Impotența statului român de a verifica toate alimentele care intră în țară a permis comercianților să facă mai mult pe sănătatea fiecăruia. Chiar și producătorii români sunt lăsați la voia întâmplării și ajung să își contamineze recoltele cu substanțe toxice. În ciuda eforturilor inspectorilor ANSVSA din această vară, tone de legume periculoase au ajuns în bucătăriile noastre. Metalele grele ca plumbul, arsenul sau cuprul pot fi descoperite în roșii și castraveți. Lor li se adaugă pesticide interzise adaptate ca să păcălească legea sau toxine în cantități mari. Astfel, după ani buni de alimentație așa zis sănătoasă tot mai mulți români ajung la spital cu forme grave de cancer sau alte patologii. În 2020, 20 de milioane de oameni au murit din cauza afecțiunilor oncologice, iar datele din România sunt cutremurătoare – 140 de decese sunt înregistrate în fiecare zi.