Octavian Berceanu, membru USRPLUS și șef demis de la Garda de Mediu, consideră că nu Florin Cîțu a decis această mutare, ci oamenii din spatele lui. Berceanu susține că presiunea a fost atât de mare, încât premierul nu a avut de ales.

„Cîțu nu mi-a reproșat mai nimic, poate doar că sunt prea prezent în media. Am fost implicat în ceea ce am făcut. În lupta cu importurile de deșeuri, arderile ilegale de deșeuri. M-am implicat mult și în mersul pe teren, pentru a nu mai exista influența baronilor locali. Cu 450 de ofițeri am reușit să facem ceva treabă. Nu știu dacă premierul Cîțu și-a dorit să mă elimine, are și el o echipă, Tanczos Barna îmi știe activitatea. Putea să nu o facă, dar a fost o presiune din rândurile 2,3. Nu am comunicat niciodată direct cu Cîțu, dar am avut un dialog interministerial. Presiunea a fost atât de mare, încât nu a avut de ales”, susține Berceanu. 

Alexandru Vasile, înlocuitorul meu, este un om sensibil. Dacă este competent, asta poate s-o spună cine l-a numit. Eu mi-am făcut treaba pe unde am lucrat, iar experiența mi-am pus-o în slujba Gărzii. I-am lăsat liberi să acțineze pe subordonații mei. E greu de spus dacă înlocuitorul meu poate face față la presiune, pentru că nu are experiență prea mare. Am fost activist de mediu, am stat alături de mari ONG-uri, am fost 4 ani și jumătate în Comisia de buget și patrimoniu”. 

Nu m-am dus la Garda de Mediu ca reprezentat al USR, printre primele primării amendate au fost cele ale USR. Nu am dat pe nimeni afară pe considerente politice. M-am uitat mereu pe cifre, pe indicatori de performanță. Sănătatea oamenilor a fost primordială. Am ridicat cât am putut de mult gradul de implicare al colegilor. Am avut peste 20.000 de acțiuni cu comisarii în teren. Toată evoluția asta ne-a adus încredere pentru comisarii de mediu. Munca mea a fost să estompez implicarea politicului. Am găsit oameni sprijiniți politic ce mi-au spus că suntem depășiți și trebuie să ne trimiteți oameni de la centru. Era prima oară când nu li se dicta politic vreun control. Nu am avut bugete mai mari, ci am avut oameni bucuroși să-și facă meseria”, a mai spus Octavian Berceanu. 

„Toate instituțiile statului cu care am lucrat, au picat de acord să rămân în funcție. Este vorba de aerul României, toți ne bucurăm de natură curată sau abuzată. Când m-am dus prima dată în Sintești ardeau 20 de focuri. Poliția, Jandarmeria nu au făcut nimic. Am luat oamenii de mână, am negociat 6 săptămâni cu oamenii aceia. În primul rând, nu aveau acte, nu aveai unde să dai amendă. Erau folosiți, este o întreagă mafie”, a declarat Berceanu.

„Atunci când totul se întâmplă sub imperiul emoțiilor, predictibilitatea dispare, iar asta o vedem în cursul de schimb, în creșterea prețurilor. Pierzi contactul cu realitatea și susținerea”, a declarat Berceanu.

 

Articolul precedentMinistrul Cseke Attila a inaugurat primul bazin didactic de înot din oraşul Săcueni
Articolul următorDan Motreanu: Încărcător universal pentru dispozitivele mobile