E o luptă „care pe care” pentru supremație în România și dacă am fost tentați să credem, în anii 90, dar și înainte, că politica conduce țara, faptele dovedesc contrariul.
După 89, orice partid nou care a venit la putere a încercat, și a și reușit uneori, să-și pună oameni cheie la conducerea celor două mari servicii secrete ale țării – SRI și SIE, cât și la SPP, serviciul special pentru protecția demnitarilor.
Din umbră, structurile de intelligence au decis, de fapt, cursul țării, de la președinte, până la starea economică a României și starea emoțională a cetățeanului.
Sună absurd?
Mișcările de stradă, hei-rup-urile din social media menite să stârnească reacțiile maselor sunt creațiile arhitecților din servicii. O spun chiar foștii șefi ai SRI și SPP.
Din 2009, România a devenit un real câmp tactic pentru structurile menționate, acestea arătându-și implicarea mai mult ca niciodată în alegerile prezidențiale, câștigate de Traian Băsescu.
Atunci, Băsescu s-a culcat pierzător, dar s-a trezit învingător.
O dovadă clară a implicării partizane a acestora este multcomentata întâlnire din sufrageria generalului Gabriel Oprea în seara turului doi al alegerilor prezidențiale din 2009, la care capetele de afiș au fost directorul SRI, George Maior, primul său adjunct, generalul Florian Coldea, și procurorul general al României, Laura Codruța Kovesi.
În plus, tandemul George Maior și Florian Coldea au transformat justiția în jucăria lor personală, după încheierea protocolului secret cu Parchetul General și Înalta Curte în august 2009.
De aici, puterea lor a avut efectul bulgărelui de zăpadă.
Cei doi șefi ai SRI au făcut un joc politic pe care puțini și-l puteau imagina ca fiind posibil. Au creat un partid balama, UNPR, pentru a asigura majoritatea parlamentară necesară guvernării PDL.
Au acaparat și PSD, pentru a înlătura orice opreliște, prin Victor Ponta, care a candidat și a fost ales președinte al partidului la congresul din februarie 2010. L-a învins la mustață pe liderul în funcție, Mircea Geoană.
Și Adrian Năstase și Miron Mitrea își anunțaseră candidatura pentru social-democrați, însă și-au retras-o cu doar câteva zile înainte de alegeri. Un alt contracandidat, Cristian Diaconescu, a fost constrâns să se retragă chiar în ziua congresului.
Cărțile erau deja făcute, se vorbea printre membri de partid, iar „prea tânărul și prea arogantul” Victor Ponta, așa cum îl descriau social-democrații, trebuia să preia frâiele. Ponta avea girul celor de sus.
Directorul SRI, George Maior, cu care a fost coleg în Guvernul Năstase, i-a fost naș la căsătoria cu Daciana Sârbu.
La scurt timp după congresul PSD din februarie 2010, șefii SRI au nășit Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR), în care au fost racolați, în prima fază, parlamentari din PSD controlați de SRI, gen Șerban Mihăilescu, zis Miki Șpagă, dezvăluie fostul senator PSD Valer Marian, într-un editorial publicat în ziarul Cotidianul.
Președinte al UNPR a fost uns generalul Gabriel Oprea, de către președintele Traian Băsescu, și a fost numit și ministru al Apărării Naționale în guvernul condus de Emil Boc.
Maior și Oprea erau prieteni buni, iar doctoratul lui Coldea fusese obținut sub îndrumarea sa, magna cum laude.
„Puțini știu că dacă Ponta nu reușea să preia conducerea PSD la congres, el urmă să fie președintele noii formațiuni pritocite de SRI.”, mai spune Valer Marian, în textul publicat în presă.
Fostul senator Valer Marian susține că a fost înlăturat din PSD de către Victor Ponta la comanda duo-ului Maior și Coldea, în 2013, pentru că a criticat deciziile șefilor SRI și a procurorului general al României, Laura Codruța Kovesi. „Criticile erau antiamericane”, explică acesta.
Fostul senator mai susține că ulterior i-au fost fabricate două dosare pentru a i se închide definitiv gura, dosare în care a fost achitat.
A urmat Liviu Dragnea la ghilotina creată de șefii serviciilor.
În aceste circumstanțe, Dragnea a dezvăluit că guvernul Ponta a fost practic „dictat” de George Maior, dar și că a existat implicarea unui personaj pe care Gabriel Oprea l-a numit „statul de drept”. Era vorba despre adjunctul SRI, Florian Coldea.
Liderul PSD a relatat și cum au fost numiți procurorul general și șefii DNA și DIICOT.
”Eram în 2013. Stăteam la masa cea lungă, în dreapta lui Victor stăteam eu, în stânga Gabi Oprea, Crin Antonescu stătea în față și la un moment dat Victor a scos o hârtie din buzunar, destul de mototolită, pe care erau scrise trei nume: Bica, Kovesi și Nițu. Mi-a zis să vorbim cu doamna Pivniceru și mi-a zis că-mi explică el în biroul de la Ministerul Dezvoltării.
Mi-a spus: asta s-a negociat, să fie Bica la DIICOT, Kovesi la DNA și Nițu la Parchetul General. Eu i-am spus că avem o procedură, doamna Pivniceru mersese în toată țara să vorbească cu procurorii și îi încuraja să vină să-și depună candidaturile.
L-am întrebat pe Victor de ce trebuie să facem asta, din moment ce avem o procedură.
El a spus că așa a negociat George Maior cu Băsescu, parcă a zis și de doamna Udrea. L-am întrebat dacă a vorbit și cu Crin, iar el nu a fost de acord. Am chemat-o pe doamna Pivniceru la mine la birou și când i-am arătat hârtia, a spus că ea așa ceva nu semnează și a spus că-și dă demisia. I-a spus și lui Crin, iar apoi a demisionat.
Cam asta este povestea, pe scurt, cu numirea procurorilor. Numele le-a dat George Maior, Ponta le-a scris pe hârtie”, a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3
Fostul președinte al PNL Crin Antonescu a confirmat declarațiile lui Liviu Dragnea.
George Maior a fost implicat și în constituirea primului guvern USL în mai 2012. Liviu Dragnea, care era secretar general al partidului în perioada respectivă, a devoalat și faptul că în 2018 Victor Ponta a făcut lista miniștrilor din primul guvern USL, împreună cu directorul SRI, George Maior.
Numirile de miniștri, precum și eliminarea parlamentarilor, primarilor sau președinților de consilii județene rebeli sau incomozi se decideau la partidele de tenis și la petrecerile organizate în locațiile SRI, cu binecuvântarea directorului George Maior și a primului adjunct, Florian Coldea, titrează presa națională.
La aceste întâlniri, printre mulți oameni importanți ai scenei politice, se afla și președintele Agenției Naționale de Integritate, Horia Georgescu.
Astfel, Maior și Coldea au ajuns să creadă la un moment dat că ei conduc România.
În ianuarie 2015, înainte că DNA să solicite ridicarea imunității și arestarea judecătorului Toni Greblă de la Curtea Constituțională, ales drept țintă a represaliilor statului paralel după ce această instanța a declarat neconstituționale legile Big Brother inițiate de SRI, Maior ar fi spus:
„O să le dau o lecție celor de la CCR ca să înțeleagă cine conduce România”.
În 2014, planul șefilor de servicii ar fi fost să îl pună pe Victor Ponta președinte și să reunească principalele servicii secrete, SRI și SIE, pentru a crea un superserviciu în genul Securității ceaușiste.
Dumitru Iliescu, fost șef al SPP în mandatul lui Ion Iliescu și personaj controversat, a dezvăluit, după ce a fost subiect de anchetă penală, că dosarele penale ale multor oameni politici s-ar întocmit la comandă.
„Am făcut referire la modul în care s-au întocmit unele dosare penale şi aici am abordat dosarul domnului Voicu, domnului Voiculescu, doamnei Olguţa Vasilescu, domnului Greblă, dar şi dosarul „Belina”, având în vedere datele pe care le-am avut înainte de a se face publice elementele din dosarul „Belina”, şi am adus comisiei şi dovezi din care rezultă că asemenea elemente se cunoşteau înainte ca ele să fie publice. Elementul comun al lor este implicarea SRI în construirea acestor dosare”, a spus Dumitru Iliescu la Palatul Parlamentului, după ce a fost audiat în comisia parlamentară de control a SRI.
Sursa: dcnews.ro
Fostul ofițer SRI Daniel Dragomir a confirmat și el că Ponta și Maior făceau liste cu cei care trebuie arestați din PSD.
„Despre aceste liste toată lumea vorbește, eu am vorbit din septembrie, aceste lucruri sunt cunoscute. (…) În Serviciu existau discuții de mai demult, în dosarul Omar Hayssam ținte erau Hrebenciuc și Năstase. Le vedeam. Nu erau atât de la suprafață. (…) După referendum se dădea o direcție Serviciului pe o anumită zonă: să avem grijă ce e acolo, în mediile politice. Era interes pentru toate partidele. (…) Interesul era în special pentru PSD că era la guvernare, dar interes era pentru toate partidele. (…) Că se numește Vanghelie, Nichita, Ponta, Dragnea, să iasă și să spună public. Societatea trebuie să înțeleagă unde suntem”, a spus Dragomir, potrivit Cotidianul
Marian Vanghelie, fost lider în PSD, s-a numărat și el printre denunțătorii statului paralel.
„Victor Ponta, Ilie Sârbu și George Maior au negociat lista cu arestările. S-au negociat, adică oamenii din partid incomozi și cei din sistem care au vrut să scape de ei. Știam de această listă, am discutat cu mulți. Nichita, Olguța, Duicu, Nicolescu de la Argeș, era o listă de 15 persoane. Unele incomode și altele cred că veneau de la Ponta, altele din partea sistemului care voia să scoată o serie de lideri din viața politică”, a declarat Vanghelie. Sursă: Cotidianul
În 2019, Comisia parlamentară specială a Camerei Deputaților pentru controlul activității SRI a emis un raport numit „Folosirea SRI de către George Maior în scopuri personale”.
Potrivit documentului citat de știripesurse, fostul director SRI a încălcat legislația prin acțiuni de poliție politică pentru a ajunge prim-ministru.
„Coroborând declarațiile și probele deținute de Comisie putem concluziona, în mod cert și fără echivoc, că dl George Maior a mințit Comisia de control, denaturând adevărul cu privire la relația instituțională și personală avută cu fostul șef al ANI, Horia Georgescu, fiind principalul vector raportat la relaționarea instituțională cu ANI, și, în particular, în plan personal, formal sau informal.
Dl George Cristian Maior (…) a încălcat legislația care reglementează activitatea instituției pe care a condus-o și a angajat instituția în acțiuni reprobabile, care au lezat interesele partidelor politice sau ale persoanelor fizice sau juridice.
Aceste elemente se circumscriu unor acțiuni de poliție politică, menite să afecteze grav procese democratice, în beneficiul propriu și personal, pentru a obține influență politică nelegitimă, în vederea obținerii funcției de prim-ministru al României, în eventualitatea câștigării alegerilor prezidențiale de către Victor Ponta”, se arată în document, potrivit sursei citate.
Sursă: știripesurse.ro
Fostul șef al ANI, Horia Georgescu, a dat cărțile pe față în urma anchetei realizate de Comisia SRI.
Acesta a confirmat, într-un interviu acordat presei, că instituția condusă de Maior trimitea către ANI inclusiv referințe despre încadrarea juridică în care trebuia inclusă persoana care ocupa o funcție publică și se afla în stare de incompatibilitate.
„Suspiciunile mele cu privire la un mod de lucru au apărut mai târziu și se manifestau în momentele în care anumite sesizări vizau persoane care erau implicate în situații politice în desfășurare”, a spus Horia Georgescu, potrivit Newsweek
Fostul șef al Autorității Naționale de Integritate a dezvăluit că a avut o relație apropiată cu George Maior.
“Eu am crezut sincer în acest om și am considerat că împărțim aceleași valori. Au fost zeci de întâlniri și discuții. M-am înșelat grav. Este un om care disimulează, minte și spune fiecărei persoane ce vrea să audă acea persoană. Singurul lui scop era interesul personal, să-și atingă obiectivele personale politice folosind cu bună-știință pârghiile instituționale din calitatea de director al SRI”, a mai declarat Georgescu, confirmând în cadrul interviului și planul politic de a-l transforma pe Ponta în președinte al României, cât și faptul că a primit de la Maior sarcina de a o susține pe Kovesi la Bruxelles pentru șefia DNA, a spus Horia Georgescu, potrivit Newsweek
Virgil Măgureanu, fost director al SRI, a oferit și el o confirmare parțială a exemplelor și declarațiilor prezentate, comentând influența serviciilor secrete asupra deciderii președintelui de stat.
„Peste tot în lume, nu numai la noi, serviciile au o marjă bună în ce privește rezultatul votului și modul în care acest rezultat se vede în realitatea politică postelectorală”, a declarat Măgureanu.
Totodată, planul lui Maior a picat.
Ponta nu a ajuns președinte, iar SRI se îmbracă în alb și-și neagă trecutul.
„Directorul SRI, domnul (n. la acel moment Eduard Hellvig) îi asigură pe toţi cetăţenii României de neimplicare în niciun fel de jocuri de putere, de menţinere a instituţiei în afara dezbaterilor politice şi de determinare în efortul conjugat de a prezerva securitatea naţională”, transmite Consiliul Director al Serviciului Român de Informaţii, prin intermediul unui comunicat de presă.
CITEȘTE ȘI: Fostul șef CNAS, Lucian Duță: SRI are la dispoziție o armă cibernetică de șantaj