Curtea Constituțională a României a respins, joi, contestația depusă de liderul AUR George Simion privind anularea alegerilor câștigate de independentul Nicușor Dan, au declarat pentru AGERPRES surse din CCR.

„În ședința din data de 22 mai 2025, Curtea Constituțională, în cadrul atribuției privind respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, a luat în dezbatere cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin din data de 18 mai 2025, formulată de domnul George-Nicolae Simion.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a respins cererea de anulare a alegerilor, ca neîntemeiată. Hotărârea este definitivă şi se comunică Biroului Electoral Central.

Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârii, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I”, scrie în comunicatul CCR.

Primul care a avut o reacție la această decizie a fost președintele ales, Nicușor Dan.

„Eu cred că era clar de la început pentru toată lumea că e ceva complet artificial. Eu nu am vazut-o pe cea scrisă, dar să spui că s-au dat sute de milioane de euro în Moldova e total nerezonabil”, a declarat Nicușor Dan, citat de presa centrală.

Articolul precedentȘEFA PARLAMENTULUI EUROPEAN ROBERTA METSOLA S-A ÎNTÂLNIT CU NICUȘOR DAN. DISCUȚII CRUCIALE: A FOST REAFIRMAT SPRIJINUL PENTRU ROMÂNIA
Articolul următorNICUȘOR DAN: „UCRAINA ESTE UN STAT PRIETEN. AJUTORUL PENTRU UCRAINA VA CONTINUA”