Europarlamentarul Dan Motreanu (PNL, PPE), semnalează că Uniunea Europeană trebuie să sprijine si să garanteze reconversia social economică a regiunilor cele mai poluante, regiuni ce vor trebui să depună totodată și cel mai mare efort în tranziția către o economie fără emisii de gaze cu efect de seră.
În sesiunea plenară de la Bruxelles de săptămâna aceasta se va adopta acordul dintre Parlamentul European și Consiliu referitor la înființarea Fondului pentru o tranziție justă (FTJ).
„Uniunea Europeană trebuie să asigure că se vor crea un număr de locuri de muncă verzi cel puțin la nivelul celor care vor fi desființate odată cu închiderea minelor și a industriilor mari poluatoare”, a precizat deputatul european într-un mesaj pe pagina de Facebook.
Dan Motreanu, vicepreședinte al Comisiei pentru Mediu din Parlamentul European informează că mai multe regiuni din România se încadrează pentru finanțările din Fondul pentru o tranziție justă: „România are 6 astfel de regiuni: Hunedoara, Gorj, Dolj, Galați, Prahova și Mureș, care vor beneficia de 10% din anvelopa bugetară totală a FJT în valoare de 17.5 miliarde euro ale FJT, respectiv 1,75 miliarde euro, plus 264 milioane euro cofinanțare națională, ceea ce înseamnă un total de 2,030 miliarde euro pentru următorii șapte ani.”
„Fondurile vor sprijini în special investiții durabile în întreprinderi și IMM-uri, inclusiv în întreprinderi nou-înființate care au capacitatea de a genera locuri de muncă sustenabile, investiții în recalificarea profesională și incluziunea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, precum și investiții în dezvoltarea infrastructurii pentru energie verde, eficiența energetică și transport ecologic”, mai explică Dan Motreanu.
Potrivit eurodeputatului, „FJT este primul instrument financiar al Pactului verde european care ne va permite să decarbonizam Europa începând cu regiunile cele mai poluante, regiuni ce vor trebui să depună totodată și cel mai mare efort în tranziția către o economie fără emisii de gaze cu efect de seră.”
„Este extrem de important ca din 2024 să se asigure FJT finanțare suplimentară din sistemul de resurse proprii ale Uniunii, pentru a se atinge pragul de 40 de miliarde de euro propus în luna Mai 2020 de către Comisie Europeană. Finanțarea suplimentară ar putea veni din surse precum taxa pe materialele plastice, taxarea justă a marilor giganți digitali sau resursele care vor fi generate de viitorul Mecanism de ajustare la frontieră a emisiilor.”
Sursa: Realitatea de Ialomita