Deputata UDMR Biro Rozalia, preşedinte al Comisiei de politică externă, a declarat joi că România este cel mai avansat stat din centrul şi estul Europei privind dezvoltarea durabilă, recunoscut de Uniunea Interparlamentară, având toate documentele majore pentru acest domeniu.
“Puţine sunt domeniile în care putem spune că suntem lideri regionali. Dar suntem singurul hub din centrul şi estul Europei în ceea ce priveşte activitatea referitoare la dezvoltare durabilă. Uniunea Interparlamentară este cea care, la nivel global, gestionează toată dezvoltarea durabilă. Este o recunoaştere accentuată a activităţii desfăşurate în acest domeniu în ţara noastră. Suntem cei mai avansaţi în acest domeniu, având Strategia reînnoită, având Planul de acţiune cu măsuri concrete şi având, recent, din februarie, şi Indicatorii naţionali pentru dezvoltare durabilă, la iniţiativa domnului Borbely”, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, Biro Rozalia.
Ea a vorbit despre acest subiect în contextul înfiinţării subcomisiei pentru dezvoltare durabilă a Parlamentului român, existentă din 2015, în cadrul Comisiei de politică externă, ce se reînnoieşte în fiecare mandat. La iniţiativa deputatei, această subcomisie şi-a început marţi activitatea, urmând să se întrunească lunar. Fiind singura entitate pe acest domeniu din Parlament, subcomisia va fi alcătuită atât din deputaţi, cât şi senatori. La prima întrunire au participat, deocamdată, 28 de deputaţi din toate comisiile de specialitate ale Parlamentului, urmând să ia parte, de săptămâna viitoare, şi senatorii care vor dori să onoreze invitaţia.
Membrii acestei subcomisii vor urmări mai multe obiective – dialog eficient cu Guvernul, analiza unor iniţiative legislative, comunicare cu alte parlamente din regiune, organizare de evenimente etc., dar îşi asumă şi rolul de promotori ai dezvoltării durabile în judeţele pe care le reprezintă în Parlament.
“Aceste schimbări majore care ar însemna, de exemplu, eradicarea sărăciei, creşterea economică stabilă, o viaţă mult mai conştientă, focusată pe aprecierea valorilor atât umane, cât şi ale mediului, nu reprezintă un proces uşor şi care să se realizeze foarte repede. De aceea, considerăm că rolul parlamentarilor este esenţial în comunităţile unde trăiesc. Ei pot organiza întâlniri, evenimente, dezbateri pe aceste principii, pentru a vedea unde şi cum se poate acţiona pentru a ajunge, pe termen mediu şi lung, la atingerea acestor obiective”, a precizat Biro Rozalia.
Esenţial este, a subliniat parlamentarul, ca aceste acţiuni să fie realizate atât de sus în jos, cât şi invers – de la nivelul cetăţenilor, deciziile autorităţilor locale, judeţene, la strategiile de dezvoltare regionale, acţiunile în parlament şi guvern – să aibă în vedere cele 17 principii stabilite, astfel încât tot ceea ce se decide pentru a transforma viaţa socială, cea economică, mediul să se armonizeze cu aceste obiective.
Departamentul de Dezvoltare Durabilă, subordonat Secretariatului General al Guvernului, condus de consilierul de stat Borbely Laszlo a coordonat, în 2018, o dezbatere naţională pentru revizuirea Strategiei pentru dezvoltarea durabilă a României, în urma căreia s-a realizat noua strategie a ţării pentru dezvoltare durabilă. Aceasta cuprinde cele 17 principii-cadru ce trebuie atinse până în anul 2030, încadrate în orizontul stabilit de Agenda 2030, programul de acţiune globală în domeniul dezvoltării cu un caracter universal. Acestea sunt, pe scurt: Fără sărăcie; Foamete “zero”; Sănătate şi bunăstare; Educaţie de calitate; Egalitate de gen; Apă curată şi sanitaţie; Energie curată şi la preţuri accesibile; Muncă decentă şi creştere economică; Industrie, inovaţie şi infrastructură; Inegalităţi reduse; Oraşe şi comunităţi durabile; Consum şi producţie responsabile; Acţiune climatică; Viaţa acvatică; Viaţa terestră; Pace, justiţie şi instituţii eficiente; Parteneriate pentru realizarea obiectivelor.
Sursa: Realitatea Din UDMR