Lucrătorii transfrontalieri şi membrii familiilor acestora vor beneficia de culoare de trafic speciale în punctele de trecere a frontierei, potrivit unei legi iniţiate de deputatul UDMR Szabo Odon, care a fost adoptată, miercuri, de Camera Deputaţilor, cameră decizională, informează Agerpres.

Potrivit unui comunicat remis, joi, de Biroul de presă al deputatului, conform articolului 2 al Legii privind unele măsuri de trecere a frontierei de stat a României de către lucrătorii frontalieri, “în punctele de trecere rutiere, unde infrastructura o permite, Ministerul Afacerilor Interne deschide benzi speciale de trecere, dedicate lucrătorilor frontalieri şi membrilor familiilor acestora”.

Lucrătorii transfrontalieri sunt definiţi ca persoanele care îşi desfăşoară munca pe teritoriul altui stat membru al UE decât cel de rezidenţă şi care revin periodic (zilnic sau cel puţin săptămânal) în statul de rezidenţă, informează Agerpres.

Pentru a beneficia de prevederile noii legi, muncitorii transfrontalieri şi membrii familiilor lor trebuie să solicite serviciilor publice de paşapoarte legitimaţia de lucrător transfrontalier. Documentul este valabil pe durata contractului de muncă, dar nu mai mult de cinci ani.

“Legislaţia şi practica europeană recunosc importanţa lucrătorilor transfrontalieri ai statelor membre ca un semn al vitalităţii pieţei interne, capabilă să orienteze în mod optim resursele sale umane înspre sectoarele unde este nevoie de aceste resurse, precum şi ca pe un barometru al libertăţii de care se bucură cetăţenii Spaţiului Economic European în a-şi alege locurile de muncă cele mai potrivite pregătirii şi orizontului lor de aşteptări”, a subliniat deputatul Szabo Odon. 

Articolul precedentAlegerile parlamentare ar urma sa fie organizate pe 6 decembrie
Articolul următorCseke Attila propune înfiinţarea unor centre de excelenţă în Oradea