Deputatul UDMR Zakarias Zoltan consideră că a venit momentul în care se poate reveni în sistemul sanitar “spre o situaţie apropiată de normalitate”, apreciind totodată că descentralizarea şi modernizarea spitalelor trebuie să continue, conform agerpres.

El şi-a exprimat, la “Ora Guvernului”, aprecierea faţă de “determinarea” cu care Ioana Mihăilă şi-a început mandatul de ministru al Sănătăţii, în condiţiile în care nu este o perioadă uşoară pentru sistemul medical.

“Suntem convinşi că printr-o abordare transparentă şi o comunicare fără echivoc se poate avansa spre rezultate bune. Considerăm că este nevoie de transparenţă maximă pentru ca populaţia să aibă acces la informaţii corecte din surse oficiale în ceea ce priveşte cazurile de COVID. Suntem optimişti în această privinţă. Totodată, este adevărat că sunt lipsuri majore cu privire la infrastructura sanitară acumulate în 30 de ani de guvernări de toate culorile şi nu în cele cinci luni ale guvernării actuale şi nici în cele câteva săptămâni ale mandatului dumneavoastră (ministrului Sănătăţii – n.r.). Susţin că trebuie să continuăm descentralizarea spitalelor, iar statul să continue să aloce bani în care să se realizeze modernizările necesare. Considerăm că este un moment oportun pentru identificarea unor surse de finanţare mărite care să aibă această destinaţie”, a declarat deputatul UDMR, în plenul Camerei Deputaţilor.

Potrivit acestuia, spitalele din subordinea autorităţilor locale, împreună cu Ministerul Sănătăţii, vor trebui să reevalueze deficienţele, să găsească soluţii optime de finanţare pentru modernizarea clădirilor, pentru dotarea cu aparatură medicală performantă care să poată face faţă în orice situaţie.

“Suntem într-un moment în care valul trei al pandemiei pare a fi depăşit. Credem că putem să ne pregătim (…) astfel încât un eventual val patru să fie depăşit cu pagube cât mai mici. Apreciem că este momentul în care trebuie să ne întoarcem în sistemul sanitar spre o situaţie apropiată de normalitate. În aceasta privinţă, vă rog să ne prezentaţi bazele de principiu ale planului reintegrării spitalelor suport COVID, deci a reluării activităţii medicale în aceste unităţi sanitare şi, în paralel, ale noului plan de asistenţă a pacienţilor SARS-CoV-2 pozitiv”, a concluzionat Zakarias Zoltan.

 

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentAlegeri locale parţiale în 30 de localităţi. Când începe campania electorală
Articolul următorMarian Vanghelie: „DNA mi-a propus să colaborăm. Nu am acceptat”