Elevii care au obținut media 10 la Evaluarea Națională și la examenul de Bacalaureat vor fi recompensați financiar de Guvern, în urma unei decizii adoptate joi.
Astfel, absolvenții clasei a VIII-a care au încheiat Evaluarea Națională cu media 10 vor primi câte 2.000 de lei, iar cei care au obținut media maximă la examenul de Bacalaureat vor beneficia de 5.000 de lei fiecare.
Măsura a fost aprobată în ședința de Guvern din 18 decembrie 2025, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației și Cercetării. Sprijinul financiar vizează absolvenții care au susținut Evaluarea Națională (sesiunea 2025) și Bacalaureatul, atât în sesiunea specială, cât și în sesiunea din iunie 2025.
Conform datelor oficiale, în sesiunile din vara acestui an, 42 de absolvenți de liceu au obținut media 10 la Bacalaureat, dintre care 32 în sesiunea iunie 2025, unul în sesiunea specială și nouă la Bacalaureatul german. De asemenea, 85 de elevi de clasa a VIII-a au încheiat Evaluarea Națională cu media maximă.
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a salutat decizia Executivului, subliniind că sprijinul acordat elevilor de excelență vine într-un context economic dificil.
„Mă bucur că, deși țara este încă sub efectul măsurilor fiscal-bugetare, am găsit deschidere din partea Guvernului pentru această susținere a tinerilor de excepție. Domeniul educației-cercetării a trecut de furtuna fiscal-bugetară, iar acum este timpul pentru stabilizare și creștere”, a declarat ministrul.
Daniel David a mai precizat că această decizie se adaugă altor măsuri recente de susținere a performanței în educație, precum premierea olimpicilor internaționali și completarea fondului de burse pentru studenți din fonduri europene, semn că sistemul educațional românesc intră „treptat” într-o nouă etapă de consolidare.














