Astăzi se împlinesc 70 de ani de la semnarea Tratatului de la Paris din 18 aprilie 1951 prin care Belgia, Franța, Republica Federală Germania, Italia, Luxembourg și Olanda au creat Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO), care a devenit ulterior parte a Uniunii Europene.
Tratatul a expirat în 23 iulie 2002, la exact 50 de ani după ce intrase în vigoare, el reprezentând originea instituțiilor UE de astăzi și fiind, alături de Declarația Schuman, primul pas al integrării europene pe care în prezent o cunoaștem.
Tratatul a instituit, la șase ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial care a însângerat și divizat Europa, Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului între cele șase țări considerate fondatoare ale construcției europene pentru a organiza libera circulație a cărbunelui și oțelului și a elibera accesul la sursele de producție, informează portalul publications.europa.eu.
Tratatul instituia patru instituții cheie precursoare ale celor mai importante instituții ale UE de astăzi.
A fost creată Înalta Autoritate (Comisia Europeană de astăzi) care avea ca sarcini supravegherea pieței, monitorizarea respectării normelor privind concurența și asigurarea transparenței prețurilor.
Adunarea, precursoarea Parlamentului European, era compusă din 78 de membri, care reprezentau propriile parlamente naționale. Erau câte 18 membri pentru Germania, Franța și Italia, 10 pentru Belgia și Țările de Jos și patru pentru Luxemburg. Tratatul a conferit putere de control acestei Adunări.
Consiliul, precursorul actualului Consiliu al Uniunii Europene, era format din șase reprezentanți ai guvernelor naționale. Președinția Consiliului era deținută prin rotație de către fiecare țară membră a CECO pentru o perioadă de trei luni. Rolul acesteia era de a armoniza activitățile Înaltei Autorități și politica economică generală a guvernelor. Aprobarea acesteia era necesară pentru deciziile luate de Înalta Autoritate.
Curtea de Justiție, precursoarea Curții de Justiție a Uniunii Europene, era formată din șapte judecători numiți pentru șase ani printr-un acord comun între guvernele țărilor CECO. Aceasta asigura interpretarea și aplicarea corectă a tratatului.
Creând o piață comună, tratatul a introdus libera circulație a mărfurilor fără taxe vamale sau impozite. Acesta a interzis măsurile discriminatorii, subvențiile, ajutoarele de stat sau taxele speciale impuse de state și practicile restrictive.
Obiectivul tratatului, conform articolului 2, a fost de a contribui, prin piața comună a cărbunelui și oțelului, la expansiunea economică, la ocuparea forței de muncă și la creșterea nivelului de trai. Astfel, instituțiile au trebuit să asigure o furnizare ordonată a cărbunelui și oțelului către piața comună, asigurând accesul egal la sursele de producție, stabilirea celor mai mici prețuri și condiții de muncă îmbunătățite. Toate acestea au trebuit însoțite de intensificarea comerțului internațional și de modernizarea producției.
Tratatul a ieșit din vigoare în iulie 2002 după o perioadă de 50 de ani în care acte juridice precum Tratatul fondator al Comunității Economice Europene și EURATOM de la Roma (1957), Tratatul de fuziune a instituțiilor comunitare de la Bruxelles (1965), Actul Unic European (1986), Tratatul de la Maastricht considerat actul de naștere a Uniunii Europene (1992), Tratatul de la Amsterdam (1997) sau Tratatul de la Nisa (2001).
Sursa: Realitatea de Calarasi
