Europarlamentarul UDMR Iuliu Winkler, vicepreşedinte al Comisiei pentru comerţ internaţional, consideră că este necesară o revizuire la nivelul UE a politicii şi acţiunii externe în privinţa Iranului, în contextul situaţiei din Israel, aceasta fiind o propunere mai veche a Grupului Popular European.
“Condamn cu fermitate atacurile organizaţiei Hamas împotriva Israelului. Acestea sunt atacuri teroriste şi este foarte clar că, îndreptându-se şi împotriva populaţiei civile, sunt nişte acţiuni care contravin dreptului internaţional şi dreptului internaţional umanitar. Ca membru al UDMR şi parlamentar european al acestei formaţiuni, dar şi ca membru al grupului parlamentar al PPE vin să constat că, în aceste condiţii, şi în condiţiile văzute în ultimele 48 de ore, Israelul are întreg dreptul de partea sa pentru a întreprinde acţiuni de apărare. Sigur că, în momentul în care avem de-a face din păcate în Israel cu atacuri intenţionate asupra unor civili, asupra unor ţinte civile, este foarte important din punctul nostru de vedere să vedem întreaga comunitate internaţională aliată şi unită împotriva acestor acţiuni teroriste”, a declarat Iuliu Winkler, luni, pentru AGERPRES.
Potrivit eurodeputatului, atacurile împotriva Israelului trebuie oprite şi totodată este foarte important să se întreprindă acţiuni diplomatice care să vizeze în primul rând protejarea civililor.
“Ele trebuie oprite. Aceste atacuri, dincolo de a fi condamnate, trebuie oprite şi în acest sens cred că este foarte important să se întreprindă acţiuni diplomatice care să vizeze în primul rând protejarea civililor. Sigur, constatând că Hamas este o organizaţie teroristă, aici în Parlamentul European, grupul PPE vine să atragă din nou atenţia asupra unei propuneri pe care noi am avut-o de ceva vreme în Parlamentul European şi anume de a ne revizui la nivelul Uniunii Europene politica externă şi acţiunea externă în contextul Iranului, pentru că Iranul este statul sponsor al terorismului, Iranul este statul sponsor al organizaţiei Hamas. De aceea, ceea ce se întâmplă din nefericire în Israel, în ultimele ore, vine să confirme nevoia Uniunii Europene de a face urgent o asemenea revizuire a acţiunii şi atitudinii noastre de politică externă şi diplomatică”, a susţinut europarlamentarul Iuliu Winkler.
Sursa: Realitatea Din UDMR