„Nici nu ar trebui să existe (n.r. spor de calculator), din punctul nostru de vedere, şi vom propune eliminarea. Aşa cum am propune eliminarea şi pentru sporul de confidenţialitate. Dacă lucrezi într-un domeniu care presupune confidenţialitate, nu trebuie să fii răsplătit pentru faptul că respecţi legea”, a declarat ministrul Muncii, Raluca Turcan, la „Legile Puterii”.
„Eu nu am susţinut o abordare heirupistă privind tratarea sporurilor bugetarilor pentru că există categorii de bugetari care muncesc foarte mult şi merită motivaţi. Mai sunt și bugetari care lucrează în condiţii dificile şi și aceştia trebuie sprijiniţi. Unde sunt sporuri anapoda, în momentul în care le luăm la puricat, punem degetul pe rană şi fie le acordăm într-o sumă fixă, dacă vor fi necesare, dar unele vor fi eliminate”, a precizat oficialul.
Întrebată despre sporul de antenă pe care îl primesc angajații din Parlament, Raluca Turcan a declarat: „dacă există un nivel de radiaţii sau expunere la radiaţii, funcţionarii să fie recompensaţi.”
Sursa: Realitatea de Bucuresti