Premierul Florin Cîţu a afirmat sâmbătă că personalul din sistemul public trebuie să fie vaccinat sau testat, menţionând că în zonele unde angajaţii statului intră în contact cu cetăţenii trebuie dată dovadă de responsabilitate.

Florin Cîţu a fost întrebat la Botoşani ce se întâmplă cu personalul medical care nu a fost vaccinat. 

“Cred că nu doar personalul medical, dar şi personalul din învăţământ şi personalul din MAI, MApN, angajaţii care lucrează pentru Guvern ar trebui ca toţi să fie vaccinaţi sau să fie testaţi. Este varianta pe care eu o voi propune, voi vedea în funcţie de discuţiile cu specialiştii care o să fie varianta aprobată, vom discuta şi în coaliţie. Dar eu cred că acolo unde intrăm în contact cu cetăţenii, trebuie să fim responsabili”, a declarat Florin Cîţu.

 

Sursa: Mediafax

Articolul precedentMinistrul Energiei anunţă controale la furnizorii de energie
Articolul următorTanczos Barna promite modificarea legii: ”Hoții de lemne au demonstrat că nu au nicio limită”