Florin Ionel Moise a fost numit miercuri, în plenul Senatului, președinte al Agenției Naționale de Integritate.
Mandatul său este de patru ani. În favoarea lui Moise au votat 78 de senatori, înregistrându-se şi opt abţineri.
Noul preşedinte a rostit jurământul de credinţă în faţa membrilor Senatului.
Consiliul Naţional de Integritate a adoptat hotărârea de a valida rezultatele examenului pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al ANI. Candidatul declarat admis a fost Moise Florin Ionel. Consiliul propune Senatului numirea candidatului în funcţia de preşedinte al ANI pentru un mandat de patru ani.
„În conformitate cu prevederile legale în vigoare, CNI, după ce analizează dosarele candidaţilor în vederea verificării respectării condiţiilor prevăzute de lege pentru a putea fi numiţi în funcţia de preşedinte al ANI şi după ce primesc rezultatele verificărilor Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii privind apartenenţa sau colaborarea candidaţilor cu serviciile de informaţii înainte de anul 1990, organizează un concurs (examen) la care participă candidaţii care au îndeplinit condiţiile necesare. După susţinerea concursului/examenului de către aceştia, care constă într-o probă scrisă şi susţinerea unui interviu, CNI validează rezultatele concursului”, se arată în raportul de admitere întocmit de Comisia juridică.
Sursa: Adevarul Zilei