Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că pandemia de COVID-19 nu poate fi învinsă prin ”discriminare”, prin măsuri restrictive, ci prin vaccinare, prin conştientizarea populaţiei, pentru că imunizarea inhibă dezvoltarea bolii.
“Cred că este foarte important să lucrăm pe conştientizare. Nu putem putem să-i constrângem pe oameni să facă anumite lucruri pe care nu vor să le facă pentru că nu le înţeleg. (…) Trebuie să aprofundăm, să îmbunătăţim campania de vaccinare, fiindcă pandemia nu s-a terminat. De asta, de fiecare dată, le spun românilor să se vaccineze – este foarte important ca să prevenim un nou val, să prevenim răspândirea acestui virus”, a afirmat şeful statului, citat de Agerpres, după ce a vizitat Parcul Natural Comana.
În opinia sa, introducerea unor interdicţii neexplicate în această etapă nu ar duce foarte departe.
“Şi chiar dacă este posibil să se introducă anumite restricţii pentru persoanele nevaccinate în locuri neesenţiale nu rezolvă problema, rezolvă doar probleme punctuale. Problema se rezolvă prin vaccinare. (…) Nu pot să accept măsuri care duc la discriminări. Nu putem să învingem pandemia prin discriminare, putem să învingem pandemia prin vaccinare”, a spus Klaus Iohannis.
Sursa: Realitatea Din PNL