Președintele Academiei Române, despre criza de încredere, alegerile prezidențiale, rolul elitelor și viitorul României în Europa
Profesorul Ioan-Aurel Pop, istoric, academician și președinte al Academiei Române, atrage atenția asupra nevoii de echilibru, discernământ și responsabilitate în societatea românească, într-un interviu pentru „Adevărul”. Fost rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și autor al unor lucrări fundamentale despre istoria națiunii române, Pop privește cu îngrijorare degradarea discursului public și criza de încredere în clasa politică.
Comentând actualul context electoral, Ioan-Aurel Pop subliniază că președintele României trebuie să fie un simbol al echilibrului, nu un lider autoritar: „Președintele nu este un țar. Avem parlament, guvern, partide, ONG-uri, formatori de opinie. Interesul nostru național este deja ancorat în structurile euro-atlantice”. În opinia sa, funcția prezidențială s-a degradat în ultimele decenii, fiind confiscată de personaje „nepotrivite pentru viața politică, aventurieri, inculți, agramați, ariviști”.
Într-o republică parlamentară, afirmă academicianul, președintele ar trebui să fie „un model de corectitudine, profesionalism, demnitate”, capabil să aplaneze conflicte și să reprezinte cu onoare statul în plan extern. În schimb, România pare încă prizoniera ambiguităților unei republici semi-prezidențiale în care nici măcar președinții nu par să-și înțeleagă pe deplin rolul.
Profesorul identifică în neîncrederea populației în clasa politică una dintre cele mai puternice cauze ale fragmentării societății: „Românii i-au eliminat din cursă pe cei cu experiență, fiindcă aceștia le-au înșelat așteptările”. Cei doi candidați ajunși în turul al doilea nu provin din structuri centrale de putere, iar acest lucru reflectă o respingere a establishmentului tradițional.
Despre George Simion și Nicușor Dan, Ioan-Aurel Pop afirmă că nu au fost consecvenți în declarații, nu au experiență politică solidă și nici realizări notabile în comunitățile din care provin. „Dacă vrei să construiești o țară, trebuie să fi construit înainte o casă. Proiecte de țară nu i-am văzut să aibă”, spune istoricul, evocând simbolic exemplul fiului lui Ion C. Brătianu, care a fost trimis să construiască un siloz și un drum înainte de a intra în politică.
Ioan-Aurel Pop denunță cu fermitate manipularea prin avalanșa de știri false distribuite pe rețelele sociale: „Se preiau informații fără a fi verificate, iar oamenii se poziționează ‘după ureche’. Așa cum like-urile sunt socotite cheia succesului, la fel se face și politica în epoca post-adevărului.” În opinia sa, lipsa de gândire critică și cultivarea superficialității au dus la o criză a discernământului public.
Întrebat dacă este posibilă izolarea României în contextul unui lider eurosceptic sau suveranist, președintele Academiei Române răspunde tranșant: „Poporul are un anumit seismograf al său. Nu văd nicio contradicție între interesul național și prezența noastră activă în structurile europene.” Pop reafirmă apartenența naturală a României la Occident, subliniind că experiența regimurilor estice a lăsat o lecție istorică clară: „Prin origine, limbă, nume, aspirații, realizări suntem europeni occidentali”.
În ceea ce privește instituția pe care o conduce, Ioan-Aurel Pop exprimă dezamăgirea că Academia Română nu este valorificată corespunzător de autorități: „Are cel mai bun aparat de experți din țară, dar nu este folosit cum s-ar cuveni.” Deși este adesea ținta unor atacuri din partea curentelor „progresiste, deconstructiviste sau neomarxiste”, Academia rămâne, în opinia sa, o instituție esențială pentru identitatea și viitorul național.
„Academia nu este formată din zei sau nemuritori, ci din oameni – unii excepționali, care greșesc și ei, dar merg mai departe cu realizările lor. O societate fără elită intelectuală organizată este sortită pieirii”, avertizează profesorul, condamnând atât populismul, cât și disprețul față de tradiție și profesionalism.
În final, Ioan-Aurel Pop revine la marea sa convingere: educația este singura cale prin care România poate renaște moral și instituțional. „Dacă vom reuși să impunem, prin educație serioasă, virtuți și valori autentice în mintea copiilor și tinerilor, se va reîntrona încrederea. Iar încrederea va naște speranță”, afirmă el, încheind cu o trimitere lirică la Macedonski: „Prin speranța de bine, de frumos și de iubire, dintre flori și dintre stele nimica nu va fi clintit. Iată că suntem în mai”.
