Preşedintele UDMR – Kelemen Hunor a declarat, marţi, că, în această săptămână, nu există nicio posibilitate de a se contura un viitor guvern în cadrul negocierilor dintre PSD, PNL, UDMR.
„Nu. Nu avem nicio posibilitate. Săptămâna viitoare sper totuşi, dar vedeţi că astăzi se va decide dacă acceptă ideea de rotaţie, după care urmează cine e primul, după aceea urmează cine e persoana. Din punctul meu de vedere, o coaliţie foarte complicată ca să fie funcţională, indiferent cine este premierul, trebuie să fie unul dintre preşedinţii de partid, altfel nu o să meargă. Indiferent cine e premierul dintre cei doi-trei, ceilalţi trebuie să fie în Guvern.
Trebuie să lase orgoliile la o parte. Dacă nu, atunci iar o să avem o problemă de funcţionalitate. Dacă toţi liderii sunt în Guvern, se pot lua deciziile politice, administrative, în Guvern şi asta este dorinţa noastră. După aceea, în coaliţie discuţi problemele mai de anvergură, din Parlament şi aşa mai departe”, a spus liderul UDMR la Palatul Parlamentului.
Sursa: Realitatea Din UDMR