Vicepremierul Kelemen Hunor, președintele UDMR, a declarat marți, la B1 TV, că România nu-și mai poate permite încă un an cu deficit bugetar de 10%, prin urmare acesta trebuie redus în 2021, astfel încât să ne încadrăm în 7 – 7,1%.

„Să consumi peste ce produci, pe termen lung, înseamnă că ești iresponsabil față de copiii tăi, față de nepoții tăi”, a mai spus liderul UDMR. Kelemen a insistat apoi că scăderea deficitului trebuie să fie dublată de investiții și o economie funcțională, altfel „prin această reducere mare lucru nu vom face”.

„Noi trebuie, de la 10% deficit bugetar, să ajungem la 7 – 7,1%. Nu e specifică României această situație, toate țările din UE și nu numai, din cauza pandemiei și a crizei economice, au deficit bugetar și sunt în jur de 9 – 11%. Fiecare încearcă să-l aducă la 6 – 7 % și să ajute economia.

OK, reducem noi ceva din deficit, dar dacă nu facem investiții, dacă nu există o economie funcțională, prin această reducere mare lucru nu vom face.

Dar nu putem susține un deficit de 10% încă un an. Asta înseamnă că datoria publică crește, generațiile care vor veni vor plăti această creștere. E o coaliție responsabilă și trebuie să ajungem la acest deficit. Dar dacă economia și investițiile merg! Să consumi peste ce produci, pe termen lung, înseamnă că ești iresponsabil față de copiii tăi, față de nepoții tăi. Nu se poate, trebuie să recunoaștem acest lucru!

Și nu e un buget de austeritate. Există bani de investiții. Mai sunt cheltuielile rigide – salariile, pensiile, cheltuielile sociale, unde nu poți de la o zi la alta… De asta trebuie să vedem cum facem și cu salarizarea”, a declarat vicepremierul Kelemen Hunor.

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentLudovic Orban despre reformele asumate în campanie: ”Programul de guvernare trebuie îndeplinit, el este baza”
Articolul următorRaluca Turcan: „În două săptămâni vom prezenta noi legi surpriză care vor ajuta economia României”