Kelemen Hunor a declarat joi pentru MEDIAFAX că perspectiva spre care se îndreaptă România este una sumbră, în condițiile în care Parlamentul nu mai dezbate și aprobă prelungirea stării de alertă.

UDMR a fost singura formațiune care a cerut în Birourile Parlamentare Reunite ale Parlamentului să fie introdusă pe ordinea de zi dezbaterea și votarea prelungiri stării de alertă.

„Am argumentat spunând că CCR a spus de mai multe ori că drepturile fundamentale pot fi limitate doar prin lege, prin aprobare în Parlament, nu printr-o simplă HG. În afară de noi nimeni nu a susținut această variantă, parcă există o mare coaliție împotriva deciziilor CCR și a respectării Constituției și parcă toți s-au ferit să spună da sau ba”, a spus Kelemen.

Liderul UDMR a avertizat că dacă se acceptă ca un Guvern, indiferent care este acesta, poate să ocolească Parlamentul și să limiteze drepturile fundamentale printr-o HG, dacă se acceptă să fie interpretată legea așa cum dorește un Guvern și nu se intervine, se creează un precedent periculos.

Kelemen Hunor s-a declarat convins că, în aceste condiții, Guvernul va mai găsi o chichiță pentru a prelungi starea de alertă și după 15 iulie, ceea ce înseamnă că nu va exista posibilitatea organizării alegerilor locale în septembrie.

„Sunt convins că Guvernul dorește să împingă alegerile până în primăvara anului viitor fiindcă așa îi convine PNL-ului, să avem alegeri parlamentare, iar după șase luni să avem alegeri locale pentru a maximiza șansa de a câștiga și la locale. Sunt convins că există în capul unora de la guvernare această intenție de a amâna alegerile locale”, a afirmat Kelemen.

Acesta a explicat că până în 26 iulie ar trebui să existe legea de organizare a alegerilor locale, după care Guvernul are la dispoziție câteva zile să elaboreze metodologia.

Dacă starea de alertă se prelungește până în 17 iulie, când Parlamentul este în vacanță, și se va mai prelungi încă o dată, ar însemna că în stare de alertă nimeni nu va putea argumenta necesitatea organizării alegerilor locale și toată lumea va vorbi despre prelungirea mandatelor aleșilor locali până în mai – iunie 2021.

„Acest lucru se va întâmpla mai mult ca sigur. Iar PSD asistă la această situație fără a avea nicio poziție. Nu știu dacă PSD și PNL au o înțelegere în acest sens sau este o lene de gândire, dar acest pericol rămâne”, a mai spus președintele UDMR.

Kelemen nu crede că PSD va mai depune vreo moțiune de cenzură în condițiile în care starea de alertă se va prelungi și după 15 iulie.

„Dacă o dată ai putut să faci acest lucru cu Parlamentul, vei face și a doua oară și vei prelungi starea de alertă până când îți convine, până va exista un singur bolnav, o singură îmbolnăvire. Rămâne virusul și trebuie să lupți cu inamicul COVID -19”, a menționat Kelemen Hunor.

Acesta a criticat artificiul prin care s-a ocolit Parlamentul și s-au limitat drepturile fundamentale.

„Nu spun că e dictatură, dar este dincolo de parlamentarism și democrație să împingi lucrurile către o direcție care nu va ajuta pe nimeni pe termen mediu și lung. Nu este o atitudine acceptabilă, este un comportament care nu are nimic cu democrația parlamentară, se încalcă principiile democratice dintr-un stat membru al UE”, a conchis Kelemen Hunor.

Articolul precedentCseke Attila critică guvernul: Nu poate ocoli Parlamentul restricţionând drepturile fundamentale
Articolul următorLiderul UDMR din Camera Deputaților, cinci amendamente la rectificarea bugetară