Liderul grupului UDMR din Camera Deputaţilor, Csoma Botond, a afirmat, ca reacţie la solicitările privind sancţiuni după ce la un meci de hochei s-a cântat imnul secuiesc, că i se pare “îngrijorător” că unii lideri politici “se concentrează pe această temă falsă”. “Jucătorii nu pot fi traşi la răspundere nici de federaţie, nici de minister pentru că au cântat un cântec care nu este împotriva României, sau a comunităţii majoritare, dar este o valoare locală a lor. La fel, nici ministrul Transporturilor nu poate fi tras la răspundere dacă cineva cântă într-un tren”, a subliniat el.

“Îmi este de neconceput ca astăzi, când în vecinătate este un război şi România este în plină criză economică, liderii ţării sunt preocupaţi dacă la un meci de hochei s-a cântat un cântec al unei minorităţi naţionale la un meci din cadrul Campionatului Mondial de Hochei desfăşurat la Ljubljana (Slovenia). Mi se pare îngrijorător faptul că unii lideri politici se concentrează pe această temă falsă, în timp ce solicită reacţii şi sancţiuni din partea Ministerului Sportului, respectiv a Federaţiei Române de Hochei, pentru că jucătorii au cântat, spontan, imnul Ţinutului Secuiesc. Jucătorii nu pot fi traşi la răspundere nici de federaţie, nici de minister pentru că au cântat un cântec care nu este împotriva României, sau a comunităţii majoritare, dar este o valoare locală a lor. La fel, nici ministrul Transporturilor nu poate fi tras la răspundere dacă cineva cântă într-un tren”, a declarat Csoma Botond, “după ce extremiştii din Parlament i-au calomniat pe jucătorii de hochei din echipa naţională”, conform unui comunicat de presă transmis, marţi, de UDMR.

Csoma Botond a explicat că imnul secuiesc este o valoare a minorităţii maghiare din România.

“Este deosebit de important să înţelegem, mai ales în această zi, când sărbătorim independenţa României, pe 10 mai: diversitatea identităţilor regionale din ţară, inclusiv a secuilor, nu face decât să ne întărească ca şi comunitate, ca ţară”, a susţinut el.

 

Liderul deputaţilor UDMR consideră că noile ieşiri publice ale unor lideri politici nu fac altceva decât să încurajeze extremismul.

“Declaraţiile unora la adresa jucătorilor de hochei contribuie la amplificarea sentimentului anti-maghiar şi denotă o lipsă de toleranţă pe care am mai întâlnit-o, cu ani în urmă, în Parlamentul României, în vremuri pe care le credeam demult apuse. Nu cred că în România europeană, multietnică, trebuie să aibă loc astfel de atitudini. Majoritatea din România ar trebui să accepte că există elemente care contribuie la păstrarea identităţilor regionale care nu aduc atingere României”, a adăugat Csoma Botond.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, marţi, întrebat despre prezenţa ministrul Mediului, Tanczos Barna, la un meci de hochei unde s-a intonat imnul secuiesc, că este “ferm convins” că va fi o discuţie în coaliţie. “Trebuie să existe respect între noi şi cred că eu, personal, şi colegii mei am arătat acest respect şi UDMR-ului şi celorlalte minorităţi, nu cred că astfel de lucruri şi astfel de manifestări duc în direcţia corectă”, a susţinut Ciolacu.

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a precizat că a fost la Campionatul Mondial de Hochei de la Ljubljana pentru a susţine “jucătorii din Miercurea-Ciuc, Gheorgheni şi Braşov, care au făcut tot posibilul ca să ţină naţionala României în Divizia I, grupa A”.

“Am participat alături de sute de suporteri din Harghita, Covasna şi Braşov care ar fi vrut să asiste la o performanţă istorică. Din păcate nu a fost să fie. Pe mulţi dintre jucători îi cunosc personal, îmi sunt prieteni. Ştiu că şi-au dorit un singur lucru: ca România să rămână în această grupă valorică. În legătură cu informaţiile care au apărut în presă, conform cărora am vizionat meciul din tribuna maghiară, trebuie să vă spun că inclusiv suporterii români au stat în această parte a patinoarului. La un moment dat, la câţiva metri de mine stătea o familie, ai cărei membri erau îmbrăcaţi în tricoul echipei naţionale. Şi, for the record, am purtat tricoul de campioană a României a echipei mele de suflet, Sport Club Miercurea Ciuc”, a explicat Tanczos.

Ulterior, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a cerut “măsuri urgente” şi “cele mai dure sancţiuni” după ce hocheiştii din naţionala României “au cântat aşa-zisul imn al Ţinutului Secuiesc”.

“Ca timişorean, înţeleg perfect ce înseamnă să trăieşti într-o comunitate multiculturală şi multietnică, în care toată lumea este respectată. Nu pot însă să înţeleg şi să tolerez gestul infam al hocheiştilor din naţionala României care au cântat aşa-zisul imn al Ţinutului Secuiesc. Este un afront şi o lipsă neruşinată de respect faţă de România, faţă de români şi faţă de tricolor. Şi sper ca lucrurile să nu rămână nepedepsite. Cer Federaţiei Române de Hochei, Ministerului Sportului şi tuturor celorlalţi factori responsabili să ia măsuri urgente pentru a aplica cele mai dure sancţiuni după acest gest incalificabil. Cine nu respectă România nu are ce căuta în roşu, galben şi albastru! Pentru noi aceste culori înseamnă totul! PS: Respect celor trei jucători români care s-au dat la o parte şi nu au participat la această mascaradă!”, a scris Grindeanu, pe Facebook.

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentJoe Biden a semnat legea care ajută Ucraina în fața lui Putin. Același act a ajutat URSS împotriva lui Hitler
Articolul următor„Legile Puterii”, o emisiune despre oameni și fapte. Strategia apărării României în fața lui Putin – VIDEO