Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, duminică, întrebat dacă este normal ca un ministru din Guvernul României să mulţumească guvernului de la Budapesta pentru o investiţie, că acestea sunt ” prostiile tipice din politica noastră”, fiind doar ”speculaţii absolut tâmpite” fără nicun substrat politic. Kelemen afirmă că investiţiile Guvernului Ungariai în România aduc unele beneficii statului român, având în vedere că aici se plătesc taxele.

Kelemen Hunor a fost întrebat, duminică, la Prima Tv, dacă este normal ca un ministru din Guvernul României să mulţumească guvernului de la Budapesta pentru o investiţie şi a afirmat: ”Astea sunt prostiile tipice din politica noastră. Când Guvernul Elveţiei, Norvegiei, ca să nu mai vorbim de Uniunea Europeană, investeşte ceva în România, atunci e o forma de care? Este o tâmpenie, indiferent de cine spune acest lucru. Este o investiţie, aici se crează valoarea adăugată, aici se plătesc taxe pentru bugetul naţional. Economia românească beneficiază, dacă beneficiază şi aici sunt susţinute anumite activităţi sportive, edicaţionale şi aşa mai departe. Eu resping categoric orice astfel de interpretare”, a spus Kelemen Hunor, în cadrul emisiunii ”Insider Politic”, de la Prima TV.

Întrebat dacă aceste investiţii au un substrat politic,  Kelemen Hunor a precizat că nu există un astfel de substrat.

”Nu se uită nimeni când sunt astfel de investiţii, cum nu se uită la alte investiţii din alte zone, cine este proprietarul şi dacă are sau nu are carnet de partid. Sunt speculaţii absolut tâmpite. Când nu ai ce face, te uiţi la ce a mâncat celălalt dimineaţa şi spui că e bine sau nu e bine. Nu are niciun substrat politic”, a declarat Kelemen Hunor.

Liderul UDMR a adăugat că şi Guvernul Româniai a investit în aceste zone.

”A investit şi va investi şi în acest an. Veţi vedea, dacă vă uitaţi la bugetul pe 2021 chiar am avut amendamente, investiţii pentru parc industrial la Covasna, aeroportul de la Târgu Mureş, investiţii în multe spitale, de la Sălaj, Cluj şi până în Harghita. De fiecare dată încercăm să aducem investiţii publice pentru că aşa putem ridica nivelul de viaţă. Era o perioadă când am refăcut infrastructura rutieră de la Braşov la Toplişa, de la Ciuc la Târgu Mureş. Dacă cineva vrea să facă o analiză corectă şi nu cu o oarecare rea-voinţă atunci se poate arăta cu cifre exacte. Sigur, ar fi trebuit mult mai multe investiţii, aici sunt de acord şi probabil în anii care urmează reuşim să folosim şi de această oportunitate, pe fiecare zonă, în cazul nostru pentru secuime, să aducem investiţii şi să atragem investiţii, pentru că am avut discuţii cu mulţi ambasadori în această perioadă de 2 luni. Foarte mulţi spun că investitorii aşteaptă să vadă în ce direcţie merge România. Şi Transilvania şi zonele locuite de maghiari trebuie să aibă posibilitatea de a se dezvolta”, a mai declarta preşedintele UDMR.

Guvernul de la Budapeste a investit 1 milion de euro în pationarul Academiei de Hochei ”Szekelyfoldi Jegkorong Akademia” de la Sângeorgiu de Mureş.

“Vreau să mulţumesc guvernului maghiar pentru această investiţie şi pentru că acordat posibilitatea copiilor, generaţiei următoare care poate să devină campioni”, a declarat Eduard Novak.

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentCulisele statului paralel | Ce funcții ocupă copiii foștilor securiști, astăzi
Articolul următorKelemen Hunor despre Coaliție: ”Dacă suntem responsabili, dar vrem să facem un lucru bun, trebuie să mergem pe un ciclu de 4 ani”