Vicepremierul Kelemen Hunor afirmă, marţi seară, că rescpectă libertatea de întrunire, libertatea de exprimare sau libertatea formării unei opinii. ”Sunt inacceptabile violenţele stradale, sloganurile rasiste sau ameninţările cu moartea, din motive anti-Semite”, a transmis vicepremierul, în contextul în care noi proteste au loc în Bucureşti şi în mai multe localităţi ale ţării.

”Respectăm libertatea de întrunire, libertatea de exprimare sau libertatea formării unei opinii. Însă sunt inacceptabile violenţele stradale, sloganurile rasiste sau ameninţările cu moartea, din motive antisemite, de pe reţelele de socializare, prezente tot mai mult în aceste zile! Înţeleg foarte bine că situaţia actuală, contextul pandemic ne deznădăjduieşte pe cei mai mulţi dintre noi. Suntem indignaţi pentru că vrem cu toţii să revenim la libertatea care ne-a fost furată de pandemie în urmă cu un an. Însă numărul cazurilor zilnice este în continuă creştere, însemnând că suntem încă departe de a pune capăt acestei perioade dificile”, a scris, marţi seară, pe Facebook, Kelemen Hunor, conform news.ro.

Vicepremierul afirmă că dezamăgirea şi furia sunt de înţeles, dar agresivitatea este absolut inacceptabilă.

”Acolo unde există agresiune verbală, mai devreme sau mai târziu îşi face prezenţa şi agresivitatea fizică, abuzul. Niciuna dintre acestea nu poate fi considerată un scut împotriva pandemiei, dar sunt sigur că vom învinge această criză şi nu este deloc indiferent dacă vom avea, sau nu, ce să ne reproşăm unii altora, ca indivizi şi ca societate. Acum cel mai important este să fim uniţi, să ne sprijinim şi nu ne provocăm jigniri reciproc. Vă rog mult, să fim cu toţii mai toleranţi, mai răbdători”, a mai transmis vicepremierul.

Câteva sute de personae protestează, marţi, în Bucureşti şi în mai multe oraşe ale ţării faţă de nole restricţii impuse de Guvern.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat marţi alte 6.204 cazuri de infectare cu noul coronavirus, confirmate în ultimele 24 de ore. 173 de pacienţi au decedat, iar 1.405 sunt internaţi la ATI.

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentCamera Deputaţilor dă astăzi votul final pe moţiunea simplă iniţiată de PSD împotriva ministrului Agriculturii, Adrian Oros
Articolul următorMircea Geoană, secretul dezvoltării României: ”Aceste proiecte trebuie încurajate pentru că ele reprezintă esenţa succesului”