Vicepremierul Kelemen Hunor a declarat că liderii coaliţiei de guvernare s-au străduit să elaboreze un Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă care să dea posibilitatea realizării unor investiţii ce vor duce la creştere economică, iar România are la dispoziţie, în următorii şase ani, 30 de miliarde euro, ceea ce reprezintă o uriaşă oportunitate.
„Acest plan a fost creat de Uniunea Europeană pentru a atenua consecințele economice ale pandemiei și pentru a plasa statele membre pe o cale de creștere economică. România a terminat elaborarea acestui plan, a fost dezbătut în coaliție, guvernul îl lansează de mâine în dezbatere publică, săptămâna viitoare urmează să fie aprobat, iar după aceea pot începe negocierile cu Comisia Europeană”, a precizat Kelemen Hunor, printr-un comunicat de presă al UDMR.
Vicepremierul a adăugat că prin cele 30 de miliarde euro la dispoziţia României în următorii şase ani, ţara noastră va avea o oportunitate uriaşă.
„România va avea la dispoziție în următorii șase ani 30 de miliarde de euro, ceea ce este o oportunitate uriașă! Ne-am străduit să elaborăm un plan, care face posibilă realizarea de investiții și care duce la creștere economică. Îmbunătățim substanțial educația, dezvoltăm sistemul sanitar, și vor fi investiții în marea infrastructură. Vom putea porni mai multe proiecte de împădurire și de gestionare a deșeurilor, care vor îmbunătăți calitatea vieții oamenilor. Am fost atenți și la faptul ca orașele mici să beneficieze de fonduri separate din acest plan, deoarece până acum ei au avut puține posibilități de accesare a fondurilor europene. Trebuie să ne străduim, ca la implementare să fie reguli simple, și birocrație puțină. UDMR va face totul în acest sens!”, a mai spus Kelemen Hunor.
Sursa: Realitatea Din UDMR