Rectificarea bugetară va fi cam pe la începutul lunii august, a declarat marţi seara vicepremierul Kelemen Hunor, lider al UDMR.
“La rectificare veţi vedea o restrângere a cheltuielilor în zona bunuri şi servicii cu vreo 20% din start. Am început discuţiile, se pregăteşte rectificarea, va fi în august, undeva la începutul lunii august, şi veţi avea şi această ştire, când vom ajunge acolo, se va reduce cheltuiala”, a afirmat Kelemen Hunor, la postul B1 TV.
El spune că nu este de acord cu reduceri de personal, mai ales din administraţia locală şi centrală şi totodată că trebuie investit în educaţie, sănătate, alte domenii importante.
“Noi deja am oprit angajările până anul viitor. Şi din ceea ce văd eu sunt zonele care sunt prost plătite în continuare – cultura, educaţia, inclusiv cercetarea. Vorbesc de ministere, de zona centrală şi nu numai, şi sunt zone “subpopulate” – se vede acum cum migrează oamenii dintr-un minister într-un alt minister, şi nu atragem de pe piaţă oameni specialişti pentru PNRR, pentru programele operaţionale din perioada de programare care începe anul viitor. (…) Dacă pe teren lung nu reuşim să rezolvăm ceva, vom avea probleme, un exemplu fiind educaţia. Nu se poate să nu investeşti în educaţie, să nu investeşti în profesori, să nu investeşti în infrastructură mult mai mult decât am făcut până acum. Eu nu sunt de acord, şi n-aş fi de acord să începem reducerile de personal în acest moment în administraţia centrală şi în administraţia locală. Am făcut în 2010, în 2011. (…) S-ar putea să găsim anumite sectoare unde este nevoie de foarte mulţi oameni, de exemplu în sănătate”, a explicat vicepremierul.
Întrebat despre pensiile speciale, Kelemen Hunor a arătat că statul ar trebui să decidă.
“Se poate lua o decizie. Dacă vreau să dau, trebuie să stabilesc cât. Bineînţeles că nu poate să fie mai mare, din punctul meu de vedere, decât salariul preşedintelui sau indemnizaţia preşedintelui, indiferent despre ce categorie socio-profesională este vorba – că e magistrat, că e fost militar. Pe de altă parte, nu pot accepta să iasă la 45 – 46 – 50 de ani la pensie. Acest lucru nu se poate accepta. Da, sunt de acord că trebuie mărită vârsta de pensionare pentru acele categorii care la 45 – 50 de ani ies la pensie, primesc o pensie foarte mare, peste contributivitate, se angajează la stat, la privat pe un salariu mare. Este o chestiune de principiu, şi de aici trebuie să plecăm. Şi dacă plecăm de aici şi stabilim o regulă generală pentru toată lumea, atunci se poate ajunge la a reglementa această mare problemă a pensiilor de serviciu sau speciale. Eu aceasta am propus. Au început nişte discuţii, dar n-au fost finalizate. Dacă nu putem merge pe această soluţie, atunci o impozitare a tuturor pensiilor care depăşesc indemnizaţia preşedintelui, indiferent că e magistrat, că e militar, nu contează. (…) Atunci se poate stabili un echilibru şi o justiţie socială”, a adăugat liderul UDMR.
Kelemen Hunor a menţionat că în PNRR nu scrie cum trebuie rezolvată problema pensiilor, ci trebuie făcută reforma la care lucrează în prezent Ministerul Muncii.
Sursa: Realitatea Din UDMR